Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Vizita misiunii diplomatice şi economice chineze în ţară are reverberaţii şi în judeţul nostru.

Relaţiile bilaterale ale căror baze au fost puse la nivel înalt acum câteva zile se resimt şi în mediul economic cărăşean. Mai mult ca o coincidenţă, chiar dacă pe toată perioada lunii noiembrie 2013 în judeţ s-au înmatriculat doar două firme cu aport de capital străin, una dintre ele reprezintă China (societatea urmând să activeze în domeniul restaurante) şi cealaltă din Germania (pe comerţ).

Potrivit datelor Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, luna trecută numărul înmatriculărilor de noi firme s-a ridicat la 84. Dintre acestea, potrivit formei juridice de organizare, 42 sunt persoane juridice (una beneficiind de facilităţile acordate debutanţilor – SRL-D). Tot 42 sunt şi persoane fizice, 28 fiind persoane fizice autorizate (PFA), 12 întreprinderi individuale şi două întreprinderi familiale.

Deşi luna noiembrie arată o scădere a numărului de agenţi economici care au decis să intre pe piaţa cărăşeană, experienţa anilor trecuţi a dovedit şi o creştere a acestora în ultima lună a anului.

Flavius Rotariu