Deva. O femeie de 58 de ani a fost găsită moartă, în apartamentul în care locuia, de către poliţişti şi pompieri. Femeia locuia singură, într-un apartament situat la etajul unu al blocului 80, de pe bulevardul Dacia, din Deva. Surprinşi de faptul că nu au mai văzut-o pe femeie ieşind din casă, din data de 22 august, vecinii au alertat sâmbătă poliţia. Însă, până în acest sfârşit de săptămână, oamenii au încercat tot felul de metode prin care să-şi dea seama dacă femeia este, sau nu, acasă. Au lăsat în dreptul uşii un bidon cu apă, dar au constatat, după câteva zile, că nimeni nu l-a mişcat din acel loc.
Poliţiştii deveni, ajunşi la faţa locului, au solicitat ajutorul pompierilor care au urcat, pe o scară, până la geamul apartamentului în care locuia femeia şi au văzut-o căzută lângă pat. A fost chemat şi fiul femeii cu care aceasta nu era în relaţii bune de câţiva ani, şi care nu a mai vizitat-o. Cadavrul femeii nu prezenta urme de violenţă. A fost preluat de medicii legişti care, în urma necropsiei vor stabili cauzele şi împrejurările în care aceasta a murit. Există posibilitatea ca femeia să fi suferit un infarct. Nu sunt suspiciuni de comirere a vreunei fapte penale.
Mihaela Tămaş
