Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Motocicliştii de la Guerrilla Motors pregătesc un nou marş pe străzile Reşiţei, programat pentru data de 29 septembrie.

Este vorba despre cea de-a doua ediţie a Campaniei „Respectă participanţii la trafic!“, al cărei scop este acela de prevenire a accidentelor rutiere, pentru care organizatorii au ales şi un motto: „Respectul, precauţia şi bunul simţ – cei mai buni tovarăşi de drum“.

Programul debutează la 12.30 cu o întâlnire la un local din zona parcului cu fântână arteziană recent amenajat dintre Lunca Pomostului şi Triaj, urmând ca la 14.00 să pornească parada motocicletelor prin Reşiţa, cu întoarcere în acelaşi loc, peste o oră. În încheiere, manifestarea se va încheia în faţa unei beri fără alcool şi a unei farfurii cu gulaş la ceaun.

Potrivit organizatorilor, sunt invitaţi să se alăture marşului atât motocicliştii, cât şi conducătorii auto care vor să promoveze respectul pe străzile Reşiţei. Evenimentul este organizat de către asociaţia reşiţeană Guerrilla Motors, în parteneriat cu Casa de Cultură Studenţească, cu primăria şi Poliţia, aceştia din urmă incluzând marşul motocicliştilor în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, fiind evenimentul care încheie de fapt programul.

Antoniu Mocanu