Caraş-Severin, Romania

Gazdele au preferat un joc prudent, de aşteptare, iar şansa le-a surâs la prima acţiune mai consistentă de atac. În minutul 12, Sebi Achim a şarjat pe partea stângă, l-a driblat pe Hârciagă, a centrat, Mihu a deviat până la Bucur, care de la 12-13 metri a trimis cu efect la colţul lung, făcând inutil plonjonul lui Rotaru. După patru minute, devierea cu capul a lui Andor a trecut prin faţa porţii. În căutarea golului promis, ex-orădeanul Foro şi-a încercat norocul cu un şut surprinzător de la 35 de metri, dar Lipitor a scos de sub transversală (17).

Oradea a cedat deliberat iniţiativa, preferând o apărare în propria jumătate de teren, mizând doar pe contratac. Chiar dacă a fost enervantă pe alocuri, deoarece presiunea Unirii a crescut treptat, iar FCB s-a apărat în propria jumătate, tactica s-a dovedit eficientă. Alba putea egala în minutul 30, când Pepenar, nemarcat, la zece metri a trimis cu capul pe centrul porţii, Lipitor a prins. FCB a replicat tăios prin Bucur, care l-a întors pe Goia şi a şutat de la 13 metri, la o palmă de bară (34). Foro a căzut apoi în careu şi a cerut penalty după duelul cu Ambruş, dar Cristina Ionescu a lăsat jocul să continue (40). În prelungiri, V. Florea a centrat în faţa porţii, Andor l-a păcălit din preluare pe Rotaru, dar a intrat în unghi şi de la doi metri a trimis în plasa laterală.

Au rezistat eroic

La pauză, Şunda a operat două schimbări sperând să resusciteze atacul. Unirea a presat în continuare, fără prea mult succes, pentru că defensiva gazdelor a reuşit să reziste. Pepenar a dat unele emoţii când a şutat de la 15 m, peste transversală (58). Cu fundaşii la centrul terenului, oaspeţii au neglijat defensiva. Pe contraatac, Bucur l-a pus la încercare pe Rotaru cu un lob de la 20 m, dar portarul a respins de sub bară (62). Acelaşi Bucur a şutat din întoarcere, de la marginea careului, puţin peste (70).

Seria ocaziilor ratate de FCB a continuat cu una uriaşă. Pe contraatac, Andor i-a luat faţa lui Hârciagă, după care l-a driblat şi de la zece metri a şutat în Rotaru (78). Cornerul a fost executat de Opriceană şi Gongolea a majorat diferenţa cu o lovitură de cap de la 11 m. La 0-2, Alba solicitat penalty la căderea în careu a lui Dăscălescu, după duelul cu Ambruş (79). La faza următoare, Opriceană a şutat puternic de la 14 m şi Rotaru a respins în corner. În al treilea minut de prelungiri, Foro a şutat de la 20 m, Lipitor a plonjat şi a respins., iar din tribune s-au auzit din nou aplauze menite să răsplătescă efortul şi rezultatul orădenilor.

CASETA TEHNICĂ

FC Bihor – Unirea Alba Iulia 2-0 (1-0)

Stadion Municipal. Teren bun. Spectatori: 1.000

Au marcat: C. Bucur ’12, Gongolea ’78

FC Bihor: Lipitor – Ţârcă, Ambruş, Gongolea, Cl. Cosma – S. Achim (’74 D. Muscă), Săndulescu, Mihu – Andor (’82 R. Ardelean), V. Florea (’69 Opriceană) – C. Bucur. Antrenor: Gheorghe Silaghi.

Unirea: Rotaru – Hârciagă, I. Cazan, Goia, Mărincean (’72 M. Dăscălescu) – Foro, Dâlbea, S. Ghiorma, C. Cristea (’46 Găldeanu) – Zăgrean (’46 Dabu), Pepenar. Antrenor: Aurel Şunda

Remarcaţii meciului: C. Bucur, Gongolea, Săndulescu, S. Achim / Rotaru, Goia

Cartonaşe galbene: Mihu ’44, Andor ’63, Săndulescu ’72 / Cazan ’35, Ghiorma ’42, Găldeanu ’86

Arbitri: Cristina Ionescu (Vulcan) – Lorin Udrea, Mihaela Popescu (Târgu Jiu)

Observator FRF: Iosif Gherghely (Baia Mare).

 

Teodor Biris