REŞIŢA – Acesta e titlul unui e-mail primit vineri de la o persoană dragă, care era mirată (scârbită?) de circul din jurul accidentului senatorului Verestoy Atilla. Vă redau exact cuvintele din e-mail, de altfel reale şi pline de tristeţe.
„De dimineață m-am trezit să iau parte la spectacolul ştirilor ca în fiecare zi, iar acum au început cu anunţul că un senator UDMR a avut un accident. Doamne fereşte pe oricine de un astfel de ghinion, însă… deşi nu era foarte grav rănit şi pe deasupra intrase pe contrasens, senatorul e om important şi îşi ştie drepturile. Ştie că la cererea unui pacient, care îşi plăteşte contribuţia la Sănătate, acesta poate fi tratat în spitalul în care doreşte. Senatorul a solicitat să fie dus la Spitalul de Urgenţă din Capitală, iar dorinţa i-a fost respectată şi iată-l pe politicianul cu piciorul rupt într-un avion sanitar dus către Bucureşti. Acolo nu-l aştepta nici mai mult nici mai puţin decât ministrul Sănătăţii alături de secretarul de stat Raed Arafat! Ştirea a fost de mare interes şi cum am spus a deschis jurnalul TV. Ştiu şi de ce, asta de la cititorii JCS dar încă mă întreb – e bine? Nu ştiu de ce ţi-am scris asta, dar mă simt jignită ca om, ca pacient al acestui sistem sanitar, căci eu nici dacă mor nu trimit ăştia avionul după mine! Şi când spun „eu“, mă refer la noi, mulţimea!“
Ce să-i fi răspuns, mai ales că deja ştia prea bine răspunsul, dar nu se putea abţine de la o răbufnire? Să ne mai mirăm că anonimul ministru al Sănătăţii a fugit cu basca în mâini în întâmpinarea colegului său demnitar?
Poate eventual să ne întrebăm ironic prin ce blocaj de trafic o fi rămas autobuzul cu copiii în costume populare care trebuiau să-l întâmpine pe senator, că pâinea şi sarea înţelegem de ce lipseau – e criză. Totuşi, să nu trecem cu vederea măcar faptul că, în timp ce colegii săi dau fuga cu avionul la Viena şi pentru o unghie ruptă, Verestoy Atilla a avut destulă încredere să ceară să fie transportat la Bucureşti.
Probabil şi pentru că, senator fiind, ştia că nu riscă aşa cum o face un muritor de rând să intre în spital cu un picior rupt şi să iasă în pardesiu de brad. N-o să spun ceva la adresa lui Raed Arafat, pentru că acest om a făcut mult prea multe pentru sistemul sanitar din România, aşa că i se poate trece cu vederea un moment… politic.
Nina Curiţa
