Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pentru protecţia cetăţenilor români, actul normativ privind străinii a fost modificat.Străinii intraţi legal pe teritoriul României, precum şi persoanele care îi găzduiesc, au obligaţia să anunţe organul de poliţie competent teritorial în termen de trei zile de la data intrării, respectiv a găzduirii. Până acum, acest termen era de cinci zile.

„Este foarte important acest anunţ, deoarece poliţia trebuie să fie avertizată în cazul producerii unui eveniment nedorit. În plus, obiceiurile sau tradiţiile cetăţeanului străin pot să contravină regulilor societăţii noastre şi se pot isca probleme“, a precizat comisarul şef Ion Florea, şeful Biroului pentru Străini Caraş-Severin.

O altă modificare a actelor normative se referă la străinii care vin la studii pe teritoriul României. Cei care nu au absolvit studiile în perioada acordată iniţial, li se poate prelungi dreptul de şedere ulterior, în scopul finalizării studiilor, pe o perioadă de maximum un an de zile.

„În acest caz intră studenţii bursieri care, din anumite pricini depăşesc cei patru ani (sau trei după procesul Bologna) pentru finalizarea studiilor, repetenţii sau cei cu alte probleme“, a mai amintit Ion Florea. Străinilor membri de familie ai cetăţenilor români nu li se mai eliberează ca document cartea de rezidenţă, ci li se vor emite permise de şedere temporară, a căror cost este de 260 de lei.

„Este un permis biometric care cuprinde semnătura şi amprentele. Cartea de rezidenţă este destul de simplă, iar costul lui este de şapte lei. Valabilitatea permisului de şedere este de la un an la cinci ani. Nu se acordă prelungirea dreptului de şedere atunci când se constată existenţa unei stări de poligamie sau când cei doi soţi nu mai au împreună o relaţie conjugală. Oficiul Român pentru Imigrări poate revoca prin decizie motivată permisul de şedere temporară a străinilor căsătoriţi cu români atunci când, în urma verificărilor efectuate se constată că străinul a avut o absenţă de pe teritoriul României de cel mult şase luni în decurs de un an de zile. Există excepţii ce ţin de satisfacerea serviciului militar obligatoriu, stare de graviditate şi naştere, boli grave etc.“, a mai spus comisarul şef Ion Florea.

Flavius Rotariu