CARANSEBEŞ – F.C. Caransebeş – F.C. Hunedoara 1-0 (0-0), în etapa a XIII-a a Ligii a III-a de fotbal.Prima fază de poartă s-a petrecut în minutul 7, când Creţu, de la oaspeţi, a fost sancţionat pentru joc periculos, lovitura liberă de la 22 de metri, executată de Feneş, fiind prinsă de portarul Ilie. Băieţii lui Aurel Şunda au avut o ocazie importantă în minutul 28, la centrarea de pe stânga a lui Şandor, însă lovitura de cap a lui Traşcan, de la 10 metri, s-a dus puţin pe lângă poartă. Peste două minute, hunedorenii au mai beneficiat de o lovitură liberă de la 20 de metri, ca urmare a unui fault comis asupra lui Păcurar, însă şutul lui Todea a fost prins de Vulpescu.
Debutul părţii a doua a meciului a aparţinut caransebeşenilor, care au şi înscris foarte repede. În minutul 48, Suru a executat o lovitură liberă de pe dreapta, de la 22 de metri, mingea l-a lovit în mână pe Todea, aflat în zid, Adrian Costreie arătând fără ezitare punctul cu var, dar şi două cartonaşe galbene, unul lui Todea, pentru henţ, şi unul lui Şandru, pentru proteste. Penalty-ul a fost transformat de Feneş, care a bătut tare şi plasat, învingându-l pe Ilie, care ghicise colţul.
După primirea golului, hunedorenii au ieşit la joc mult mai curajos decât o făcuseră până atunci, însă gazdele s-au apărat exact, R. Dumitru, Patrona, N. Bona şi Firiţeanu făcând un joc foarte bun.
FC Caransebeş: Vulpescu, Firiţeanu (min. 87, Tică), Patrona, N. Bona, R. Dumitru, Ţimbota, Feneş (90, D. Bona), Suru, Dovlete (83, Lepa), Frenţ, Fara (77, Şt. Bălan). Rezerve: Socaci, Vătafu, Ştefănuţ. Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran.
