REŞIŢA – Tinerii au luat cu asalt „Târgul de turism“ unde au putut alege cele mai avantajoase oferte de sărbători.
La sfârşitul săptămânii trecute Liga Studenţilor din cadrul Universităţii Eftimie Murgu Reşiţa, împreună cu agenţia de turism „Banat Tourism & Advertising Group“ au organizat în holul universităţii reşiţene un târg adresat celor care sunt în căutarea unei destinaţii de vacanţă.
Ajuns la cea de-a II-a ediţie, Târgul de Turism „Expo vacanţă şi călătorii – toamna 2011“ a adus în atenţia reşiţenilor noutăţi despre vacanţe şi călătorii, oferte speciale pentru Revelion, dar şi reduceri pentru vara lui 2012. Desfăşurat pe parcursul a două zile evenimentul s-a adresat atât studenţilor, cât şi publicului larg conştient că planificarea din timp a concediului poate aduce beneficii.
Astfel, vizitatorii au putut găsi oferte în ţară şi în străinătate cu preţuri de plecare de la 60 de euro iar ofertele speciale pentru vara anului viitor au ajuns chiar şi la reduceri de până la 40%. În cadrul târgului au fost promovate pensiuni şi hoteluri din Caraş-Severin şi din Hunedoara, iar Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, filiala Caraş-Severin a urmărit promovarea conceptului de asociere a tuturor proprietarilor de spaţii de cazare care să prezinte o ofertă unitară. Cei mai încântaţi de aceste oferte au fost studenţii cărora le sunt oferite la preţuri promoţionale circuite, tabere şi sejururi în perioada sărbătorilor de iarnă în Serbia, Austria, Ungaria, dar şi pachete la cerere în pensiunile din Banat.
După cum ne-a declarat Daniel Laţcu, unul dintre organizatorii Târgului de Turism, „Ideea acestui eveniment a fost reluată după un an şi jumătate de întrerupere. Se va permanentiza ideea că va exista o ediţie de primăvară şi toamnă iar reşiţenii vor găsi aceleaşi oferte ca la Timişoara, Bucureşti sau în orice altă parte a ţării. În cadrul târgului vizitatorii au putut găsi chiar şi oferte de Crăciun şi circuite specifice acestei perioade, de exemplu Târgul de Crăciun de la Viena“.
De asemenea, participanţii la evenimentul desfăşurat la Reşiţa au putut afla şi ofertele puse la bătaie de reprezentanţii pensiunilor şi hotelurilor din judeţul Caraş-Severin. Chiar dacă preţurile sunt la fel ca în anii trecuţi, facilităţile, spun ei, sunt ofertante.
„Pachetele includ cazare, cu demipensiune, masa de Revelion, carnaval pe data de 1 ianuarie 2012, un pachet Spa gratuit, acces la piscină şi la sala de fitness. Pentru trei nopţi oferta este la 2.010 lei, iar pentru patru nopţi plus una gratuită prteţul este de 2.610 lei“, ne-a declarat Anişoara Mitrache, reprezentantul unui hotel din staţiunea Băile Herculane.
Lavinia Predescu
