Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zi de neuitat pentru profesorul de matematică şi fostul director adjunct la primul Liceu Industrial din Reşiţa şi din judeţ.Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, i-a înmânat joi, în cadrul unei ceremonii festive, titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului“ doamnei Gertruda Ringeisen. Pe lângă reprezentanţi ai CJ, ai Instituţiei Prefectului şi ai Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, la eveniment au mai participat personalităţi ai culturii cărăşene, cadre didactice, dar şi foşti elevi ai profesorului de matematică Gertruda Ringeisen.

Născută în 9 noiembrie 1931 la Reşiţa, Gertruda Ringeisen urmează, între anii 1952-1956, cursurile Institutului Pedagogic din Timişoara, specialitatea matematică-fizică. În urma absolvirii institutului a fost repartizată la Grupul Şcolar UCMR, unde a predat matematică până în anul 1968. Totodată, între anii 1960-1975, Gertruda Ringeisen susţine examenul de definitivat cât şi cele două examene de grad, respectiv gradul I şi gradul II, urmând ca în anul 1981 să promoveze un curs postuniversitar de actualizare a cunoştinţelor. La unitatea şcolară cu profil industrial, respectiv Grupul Şcolar UCMR, a predat matematică cu mult profesionalism, remarcându-se în toate activităţile organizate aici, fiind numită în 1968 director adjunct la primul Liceu Industrial din Reşiţa şi din judeţ.

Şi acum, după atâţia ani, colegii profesorului Gertruda Ringeisen îşi amintesc de lecţiile model pe care aceasta le prezenta, dar şi de tehnica didactică eficientă pe care o folosea în predare.

Doamna profesor împlineşte azi 80 de primăveri. O vârstă rotundă şi frumoasă. Sigur că, la capătul unei perioade atât de îndelungate de viaţă, în care doamna profesoră a trecut prin timp şi peste timp, lăsând în urmă realizări remarcabile, este bine de ştiut că, poate să stârnească sentimente de apreciere şi recunoştinţă. De altfel, muncitori, tehnicieni, maiştri, ingineri şi profesori, ori de câte ori au prilejul, îşi exprimă recunoştinţa şi admiraţia faţă de cea care le-a îndrumat paşii într-un domeniu foarte arid cum este matematica“, mărturisea prof. Ilie Roman.

Din „Laudatio“ rostit de profesorul Roman, am mai aflat că, la clasă, doamna Ringeisen era o forţă, nefăcând niciodată rabat de la calitatea actului didactic: „Doisprezece ani ne-a păstorit în calitate de director adjunct şi mărturisesc că avea o putere fabuloasă de muncă. Era pretutindeni în şcoală, iar din acest motiv era la curent cu tot ceea ce se petrecea aici. Ceea ce impresiona era intransigenţa ei. Niciodată nu şi-a permis să accepte compromisuri“.

Ultima care a luat cuvântul a fost Gertruda Ringeisen: „Acordarea acestui titlu este pentru mine un eveniment deosebit la împlinirea vârstei de 80 de ani. Vreau doar să subliniez că, formarea şi informarea tinerei generaţii pentru viaţă a fost obiectivul meu principal şi determinant în activitatea mea de dascăl de matematică, diriginte şi director adjunct la Liceul Industrial Reşiţa“.

Roxana Bălan Nafiru