Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Liderul FEN, Maria Zvarici, consideră că prin interzicerea cotizaţiei la sindicat se încalcă democraţia.

De luna aceasta cotizaţia plătită de membrii de sindicat din învăţământul pre-universitar, dar şi cotizaţia la CAR nu vor mai fi reţinute direct din salariu, ci fiecare va trebui să plătească „din mână“. Această măsură îi nemulţumeşte pe sindicalişti, care consideră că oamenii sunt puşi pe drumuri inutil, dar şi că noua măsură încalcă anumite drepturi şi democraţia României.

După cum ne-a declarat preşedintele filialei Caraş-Severin a Federaţiei Educaţiei Naţionale, Maria Zvarici, „este adevărat că Ministerul Educaţiei a interzis plata cotizaţiei la sindicat şi încalcă şi legea. Atât eu cât şi membrii sindicalişti suntem extrem de nemulţumiţi deoarece faptul că se interzic aceste lucruri ne pune în imposibilitatea de a ne desfăşura activităţile“.

Pentru a demonstra că această hotărâre a Ministerului Educaţiei nu este legală, liderul sindical aminteşte de art. 7 din Legea nr. 62, care este Legea Dialogului Social pe 2011. Conform acesteia, nimeni nu are dreptul să limiteze şi să împiedice organizaţiile sociale să îşi organizeze gestiunea şi activitatea.

„În momentul în care îmi reţii cotizaţia pe sindicat eu nu mai pot să-mi desfăşor activitatea, mă împiedică să dau până şi ajutoarele de sănătate. Asta, din punctul meu de vedere, încalcă democraţia“. Această declaraţie este susţinută şi de prevederile stipulate în art. 57 din Codul Muncii, potrivit căruia cotizaţia de sindicat este deductibilă din impozit.

Această dispoziţie este completată de art. 24 din Legea nr. 62 conform căreia cotizaţia plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat. „Până acum v-am spus trei temeieuri care arată că Ministerul Educaţiei şi-a permis să abroge nişte legi, încălcând democraţia României“, ne-a declarat Maria Zvarici.

Măsura stipulată în ordinul ministrului este pusă în aplicare printr-un program, un sistem informatic de calcul al drepturilor salariale, care nu mai permite aceste plăţi. Salariile vor fi calculate cu programul EDUSAL, care calculează salariile profesorilor în mod unitar pe ţară. În felul acesta profesorii vor fi plătiţi mai mult cu 1%, iar cei care vor dori îşi vor depune cotizaţia direct către sindicate.

Aceasta se poate plăti pe bază de tabel la nivelul şcolilor sau direct la sediul sindicatelor şi se vor elibera chitanţe. Ordinul a apărut în 1 noiembrie în Monitorul Oficial şi intră în vigoare la câteva zile după publicare lui.

„Asta este încă o hoţie din partea statului pentru că statul a decis să pună mâna pe tot. Teoretic, cotizaţia sindicală era una deductibilă din impozit… dar nu mai e“, a precizat Carmen Rugină, preşedintele Sindicatului Dascălilor Cărăşeni.

Lavinia Predescu