REŞIŢA – O serie de acţiuni având caracter preventiv în sfera consumului de etnobotanice au fost derulate zilele trecute.O nouă campanie antidrog s-a derulat zilele trecute în judeţ. Este vorba despre acţiuni de prevenire a consumului de substanţe noi cu efecte psihoactive, denumite generic etnobotanice, în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, iniţiate de către Agenţia Naţională Antidrog şi derulate prin intermediul centrelor judeţene.
„Scopul principal al campaniei îl reprezintă sensibilizarea şi conştientizarea adolescenţilor şi tinerilor cu privire la riscurile consumului de substanţe noi cu efecte psihoactive, spune Nica Mihail, psiholog, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin. În zilele de 27, 28 şi 31 octombrie, CPECA, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a organizat o serie de acţiuni de sensibilizare şi conştientizare a adolescenţilor şi tinerilor din mediul şcolar, universitar, dar şi a comunităţii. În cadrul întâlnirilor a fost vizionat spotul campaniei şi filmul cu mesaj antidrog «Drogurile – iluzie cu sens unic» iar participanţii au primit informaţii cu privire la efectele nocive ale consumului de etnobotanice, delincvenţă, anturaj periculos, găşti şi infracţionalitatea asociată consumului de astfel de substanţe“.
Antoniu Mocanu
