REŞIŢA – Dacă în alţi ani aveam mai multe nume în topul celor mai bogaţi oameni din România, anul acesta îl regăsim doar pe Ioan Popa. Acesta este directorul general şi unul dintre acţionarii producătorului de paste Pangram din Caraş-Severin.
În topul Forbes 500, el ocupă locul 432, cu o avere estimată la aproximativ 9 milioane de euro, bani proveniţi din afaceri cu paste făinoase şi imobiliare. Potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă MEMRB România, Monte Banato este lider pe piaţa produselor făinoase cu cotă de aproape 20%.
Omul de afaceri reşiţean, care este şi preşedintele PNL Reşiţa şi candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean în 2012, anunţa în primăvara acestui an, în cadrul unei conferinţe de presă, achiziţia vechii mori de la Bocşa, în care va investi 5 milioane de euro.
Prin urmare investiţiile continuă, profitul va creşte. „Moara va fi funcţională în 2012, vor fi create 200 de locuri de muncă. Am ales Bocşa pentru că acolo era o moară şi terenul care permite tot ce vrem noi“, spunea la acea dată Ioan Popa.
Şi timişoreanul Teo Tuducan se numără printre cei mai bogaţi 500 de români, motivul pentru care îl amintim fiind că o bună parte din profiturile sale provin din exploatarea apei minerale Perenna de la Calina din Caraş-Severin.
În concluzie, în Topul Forbes, figurează un singur milionar în euro din judeţ. Asta oficial. Neoficial, restul milionarilor sunt lângă noi…
Nina Curiţa
