Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Un aparat RT-PCR de diagnosticare a infecțiilor SARS-COV2, a cărui valoare este de circa 1,1 milioane lei, va ajunge la Spitalul Județean de Urgență Reșița, iar alocarea banilor, din excedentul bugetului Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost aprobată joi, 30 aprilie 2020, în ședință extraordinară!

„Anterior, Spitalului Județean de Urgență Reșița i-a fost aprobată suma de 285.000 lei pentru achiziția unui aparat RT- PCR, dar, între timp, a primit un aparat de acest tip de la Primăria Reșița. Astfel, s-a luat decizia ca aparatul RT-PCR, pe care l-a achiziționat Consiliul Județean Caraș-Severin, să-l dăm Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș care, având datorii, nu putea să-l cumpere, deși avea suma necesară aprobată. Noul aparat RT-PCR este unul complex care, spre deosebire de cel predat miercuri, 29 aprilie, spitalului din Caransebeș ce face un test la 40 de minute, va realiza 96 de teste la 3 ore. A fost deja comandat, o parte din componentele acestuia a ajuns deja la Reșița, iar aparatul propriu-zis și restul de componente urmează să fie livrate până la sfârșitul lunii viitoare“, a spus preşedintele Silviu Hurduzeu.

Tot joi mai fost aprobată și achiziția altor două echipamente, un sistem tunel dezinfectant cu pulverizator și un nebulizator/generator electric cu ceață ULV, urmare a unei solicitări făcută de ISU „Semenic” Caraș-Severin.

JCS-Nina Curiţa