REŞIŢA – Aceasta este ziua în care florarii fac cu greu față comenzilor. Nimeni nu se uită la bani, iar domnii vor să-şi surprindă partenerele. Pentru Ziua Femeii, florarii s-au pregătit încă de la începutul săptămânii. S-au aprovizionat cu marfă din Olanda şi Ungaria, iar de două zile au început să lege şi primele buchete. Mirosind profitul, comercianţii de flori au împânzit străzile, poziţionându-şi strategic tarabele, în zonele cele mai aglomerate ale municipiului. Pe feţele lor se citeşte oboseala, dar şi mulţumirea căci vânzările au mers bine toată săptămâna, iar vineri se vor dubla, căci o dată în an este 8 martie, iar într-o astfel de zi toată lumea cumpără cel puţin un bucheţel. Unde mai pui că bărbaţii nu se zgârcesc deloc, dorindu-şi să-şi impresioneze partenerele de viaţă.
„Nu ne plângem, dar nici nu putem spune că am dat lovitura. Sperăm să ne vindem toată marfa zilele acestea, că noi din asta trăim. Nu avem alt venit şi avem şi noi copii de hrănit acasă. În plus, marfa noastră este perisabilă. Dacă nu o dăm acum, ajunge la coşul de gunoi, scenariu pe care nu dorim nici să ni-l imaginăm, dar care, de ce să nu recunoaştem, s-a întâmplat de multe ori“, ne-a spus Vasile Ursu.
Cumpărătorii sunt tot mai pretenţioşi, vor buchete din ce în ce mai sofisticate şi sunt dispuşi să plătească bani frumoşi pentru asta, mai spune florarul. Cel mai bine trec florile de sezon – zambilele, freziile şi lalelele – dar mulţi bărbaţi optează şi pentru trandafiri sau orhidee. Firul de lalea se vinde cu 2 lei, la fel şi cel de garoafă, în timp ce firul de frezie ori cel de zambilă nu costă mai mult de 3 lei. Orhideea are preţuri cuprinse între 8 şi 10 lei, iar cei care optează pentru un ghiveci scot din buzunare între 45 şi 50 de lei. Preţul pentru un buchet de trandafiri începe de la 20 de lei, iar în funcţie de numărul de fire, dar şi de restul florilor din aranjament, buchetul poate ajunge să coste între 70 şi 80 de lei.
Dacă vă întrebaţi câţi bani câştigă un florar într-o astfel de zi, vă spunem noi: de două sau trei ori mai mult decât într-o lună obişnuită. Dintre toate sărbătorile de peste an, aceasta este cea mai avantajoasă pentru comercianţii de flori. „Nici în prima zi de şcoală nu e cererea aşa cum este de 8 martie. Fiecare leu investit se dublează cu această ocazie“, mai spune Vasile Ursu.
Roxana Bălan Nafiru