Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La Cornereva se va deplasa mâine, 20 martie 2021, o echipă mobilă de vaccinare din partea Direcției de Sănătate Publică, coordonată de directorul Miloș Dănilă și, din punct de vedere medical, de dr. Aritina Mărgineanu, medic din cadrul Direcției. Lor li se va alătura o altă echipă mobilă de voluntari, coordonată de conf. univ. dr. Marius Păpurică de la Timișoara, echipă compusă din 16 persoane!

Vor fi vaccinate 78 de persoane din cătunele izolate ale Cornerevei, persoane înscrise în prealabil pe liste locale. Toți cei vaccinați vor fi înscriși în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) și vor primi pe loc adeverințe de vaccinare. Vaccinul folosit pentru persoanele de la Cornereva este de la Pfizer.

JCS-L.A.