Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Mai mult de 50% dintre ei își doresc să desfășoare cursuri offline, iar 21% dintre dascăli sunt de părere că, la ora actuală, sistemul hibrid ar funcționa mai bine în scenariul roșu, în contextul pandemic, arată rezultatele unui chestionar realizat de organizaționala educațională SuperTeach, în rândul a peste 1.500 de cadre didactice!

Dascălii motivează că „educația este un element important în economia țării“. De asemenea, 53.7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online.

La întrebările organizației SuperTeach au răspuns 1.542 de cadre didactice din toate județele țării, 96% dintre acestea predând în școli de stat din mediul urban – 76%. Chestionarul online a fost aplicat profesorilor din comunitatea SuperTeach, în perioada 9-12 noiembrie a.c., și a avut ca obiectiv evidențierea percepției acestora asupra școlii online, în special identificarea celor mai mari provocări cu care profesorii se confruntă în scenariul roșu de școală.

„Ne bucurăm că profesorii susțin deschiderea școlilor, în ciuda riscurilor implicate și a greutăților de a face ore în condițiile actuale. Prin acest lucru, nu putem să vedem decât premisa schimbării de mentalitate și faptul că profesorii se conectează cu nevoile copiilor și ale părinților. Îi felicit pe profesori că înțeleg și sunt empatici la nevoile copiilor și că sunt aproape de încercările prin care trec părinții – pe lângă faptul că le este greu să facă școală cu cei mici de acasă, părinții înțeleg care este impactul pe termen lung al acestei situații. Iată că profesorii fac corp comun cu părinții pentru dezvoltarea copiilor și a viitorului țării”, spune Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach.

Organizația încurajează Ministerul Educației și Cercetării și instituțiile responsabile să ia o decizie cât mai rapidă de redeschidere a școlilor sau să delege acestă decizie autorităților și comunităților locale. „Descentralizarea deciziei ar putea avea un efect miraculos privind coagularea comunităților în jurul școlilor”, precizează Cristina Gheorghe.

În ceea ce privește parcurgerea materiei pe parcursul acestui an școlar, 56% dintre profesori au încredere că, indiferent de modul în care se vor desfășura orele până la sfârșitul acestui an, ei vor reuși să parcurgă întreaga materie, în timp ce 32% dintre dascăli sunt de părere că vor reuși să parcurgă doar 75% din materie.

JCS-N.C.