Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Măsura este menită să încurajeze activitățile din zona montană prin programul cu același nume.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul privind aprobarea criteriilor de încadrare și lista localităților din zona montană. Mai mult de jumătate dintre localitățile din judeţul nostru sunt pe lista ministrului Daea, 55 dintre acestea întrunind criteriile de încadrare în zona montană. Ordinul a intrat în vigoare din 22 martie 2019. Prevederile Ordinului se aplică pentru implementarea Programului de încurajare a activităţilor din zona montană.

Criteriile de încadrare a unităţilor administrativ-teritoriale în zona montană sunt în concordanță cu prevederile Uniunii Europene. Zona montană se caracterizează prin limitări naturale ale productivităţii agricole, care conduc la producţii agricole reduse, din cauza unor condiţii climatice şi biofizice nefavorabile desfăşurării în condiţii optime a activităţilor agricole. De aceea se dorește încurajarea acestor activității. Politica montană are ca scop valorificarea durabilă a resurselor muntelui şi contribuie, prin menţinerea utilizării agricole a terenurilor, la conservarea spaţiului rural, precum şi la salvgardarea şi promovarea metodelor de exploatare durabilă prin măsuri de conservare a peisajului şi a biodiversităţii şi de dezvoltare a activităţilor economice specifice acestei zone.

Obiectivele acestor politici vizează: valorificarea optimă a resurselor agricole, piscicole, forestiere, energetice, industriale, artizanale, turistice şi culturale specifice, existente pe teritoriul unei localităţi sau pe un anumit areal ce se constituie ca o entitate naturală în zona montană, dar și diversificarea activităţilor economice şi de producţie din zona montană, fără deteriorarea echilibrului ecologic sau degradarea mediului natural. Criteriile utilizate pentru delimitarea zonei montane sunt de ordin fizic, precum: altitudine medie mai mare sau egală cu 500 m; altitudine medie între 350 şi 500 m şi pantă medie mai mare sau egală cu 15%; altitudine sub 350 m şi pantă medie mai mare sau egală cu 20%.

Criteriul punctajului combinat ţine cont de situaţia specifică a zonei montane, bazat pe următorul algoritm: punctaj altitudine: altitudine medie/500 m (pondere 30%); punctaj pantă: pantă medie/15% (pondere 30%); punctaj pajişti: păşuni + fâneţe/total agricol (pondere 25%); punctaj forestier: suprafaţă forestieră/total suprafaţă unitate administrativ-teritorială (pondere 15%). Localităţile care au obţinut în urma acestui algoritm un punctaj combinat de minimum 7 (din 10) sunt incluse în zona montană, cu excepţia celor care nu îndeplinesc un criteriu eliminatoriu legat de geologie, dacă ponderea formaţiunilor cuaternare este mai mare decât 50% din unităţile administrativ-teritoriale.

Localităţile din zona montană sunt: REȘIȚA, ANINA, BĂILE HERCULANE, MOLDOVA NOUĂ, ORAVIȚA, OȚELU ROȘU, ARMENIȘ, BĂNIA, BĂUȚAR, BERZASCA, BOLVAȘNIȚA, BOZOVICI, BREBU NOU, BUCHIN, BUCOȘNIȚA, CARAȘOVA, CĂRBUNARI, CICLOVA ROMÂNĂ, CIUCHICI, CIUDANOVIȚA, CORNEA, CORNEREVA, CORONINI, DALBOȘEȚ, DOGNECEA, DOMAȘNEA, EFTIMIE MURGU, GÂRNIC, GLIMBOCA, GORUIA, IABLANIȚA, LĂPUȘNICEL, LĂPUȘNICU MARE, LUNCAVIȚA, LUPAC, MARGA, MEHADIA, MEHADICA, NAIDĂȘ, OBREJA, OCNA DE FIER, POJEJENA, PRIGOR, RUSCA MONTANĂ, SASCA MONTANĂ, SICHEVIȚA, SLATINA-TIMIȘ, SOCOL, ȘOPOTU NOU, TÂRNOVA, TEREGOVA, TOPLEȚ, TURNU RUIENI, VĂLIUG, ZĂVOI.