CARAȘ-SEVERIN – Au fost aplicate aproape 500 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Viteza rămâne principala abatere sancționată, 181 dintre contravenții fiind pentru apăsarea excesivă a pedalei de accelerație!
În perioada weekendului (28-30 iulie), au fost sancționați și 36 de bicicliști și pietoni, care au fost surprinși călcând strâmb pe normele rutiere. Iar pentru nepurtarea centurii de siguranță au fost sancționați 59 de conducători auto și pasageri.
„Dintre cele 28 de permise de conducere reținute, 9 au fost reținute pentru viteză excesivă, tot 9 pentru depășiri riscante sau neregulamentare și alte 9 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier, privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului“, a precizat Poliția județului, încheind cu mențiunea că oamenii legii desfășoară zilnic astfel de activități preventiv-reactive, pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
JCS-A.M.