TICVANIU MIC – Duminică, 11 decembrie 2011, comunitatea din parohia Ticvaniu Mic a sărbătorit 250 de ani de învăţământ primar, de la prima atestare documentară a şcolii.
Demersurile necesare au fost făcute de către fii ai satului, foşti elevi ai acestei şcoli, în prezent oameni de vază ai localităţilor în care s-au stabilit: dr. veterinar Toma Corneliu, epitrop al parohiei Ticvaniu Mic, scriitorul Nelu Popa, dl. Ion Mera şi d-na profesoară Maria Radu, dându-şi concursul şi dl. primar George Fiştea.
Manifestările au început prin participarea la Sf. Liturghie în biserica parohială, continuând apoi la şcoala din sat cu rememorarea istoricului acestei şcoli, cu perioade de glorie sau cu momente de restrişte, cu diversele activităţi culturale în care şcoala a fost implicată şi alte lucruri interesante din trecutul istoric al acestei bi-centenarei şcoli. Alocuţiunea a fost susţinută de către dl. Ion Mera, cu sprijinul epitropului Toma Corneliu, care a pus la dispoziţia cercetătorului materiale necesare din arhiva bisericii. Persoana din centrul atenţiei a fost dna. Petrescu Eleonora, în vârstă de 91 de ani, fostă învăţătoare la această şcoală care a făcut o scurtă trecere în istorie a clipelor frumoase petrecute la catedra şcolii.
Cu acest prilej dl. Nelu Popa, fiu al satului, şi-a lansat primul volum al cărţii „Napoleon – un destin fascinant“, oferind cărţi şi autografe celor prezenţi. Dl. Popa a vorbit despre importanţa şcolii în viaţa satului, dar şi în viaţa şi formarea copiilor, implicit a generaţiilor viitoare.
Momentul cultural a continuat cu dezvelirea plăcii comemorative de către dna. Petrescu, după care a fost sfinţită de către preoţii Constantin Florin Milin şi subsemnatul, după care toţi cei prezenţi au fost invitaţi să vizioneze mica expoziţie de acte, documente, diplome şi poze din trecutul istoric al şcolii, în timp ce tinerii elevi ai şcolilor din Ticvaniu Mic şi Ticvaniu Mare au susţinut un mini-recital de colinde, sub îndrumarea dlui profesor Ciprian Chiriac .
După terminarea festivităţilor dl. primar a rostit cuvântul de mulţumire şi încheiere, făcând referire la vorbele de duh ale marelui Ion Heliade Rădulescu: „Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit“.
Pr. Sergiu Dalea
