Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a condus lucrările de perfectare a acordurilor cadru de lucrări de întreținere curentă pe timp de vară a drumurilor județene!

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, spune că bugetul a permis în ultima vreme să nu se mai facă plombări, ci să se treacă direct la turnat asfalt. Spre această direcție vor fi împărțiți și banii destinați drumurilor județene în sezon.

În prezența șefului județului, sala de ședințe a Palatului Administrativ a găzduit semnarea, de către Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, a acordurilor cadru de lucrări de întreținere curentă pe timp de vară a drumurilor județene din Caraș-Severin.

Valoarea însumată a contractelor semnate este de 21,6 milioane lei și este împărțită pe 2 loturi: primul include zona Caransebeș – Oțelu Roșu – Băile Herculane și valorează 8.099.100 de lei, iar al doilea – zona Reșița – Bocșa – Oravița – Moldova Nouă – Anina, în sumă de 13.498.500 de lei.

„Sunt lucrări de reparații, asfaltare propriu-zis. Cele două contracte semnate fac dovada modului în care ne arătăm respectul față de cetățeni, față de modul în care cheltuim banii publici în folosul comunităților. Pe Lotul 1 am făcut o economie de puțin peste 4 milioane lei, ceea ce echivalează cu valoarea asfaltării unui drum județean de 7 kilometri, iar la Lotul 2 diferența este de circa 7,5 milioane lei, bani care ar acoperi lucrările pentru 12,5 kilometri de drum județean, cu o lățime de 6 metri.“, a declarat președintele Romeo Dunca.

JCS-A.M.