Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Testele se fac într-unul din corturile amplasate în curtea Staţionarului I, însă chiar dacă rezultatele se dau la poartă, tot există riscul ca cel infectat să răspândească virusul în comunitate fără să ştie! 

E remarcabil că Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa face teste COVID-19 şi contra-cost încă din 12 august, fiindcă aparatul RT-PCR achiziţionat de Consiliul Judeţean este performant, chiar dacă mulţi s-au plâns că tariful e destul de piperat, respectiv 350 lei. Potrivit reprezentanţilor SJU. până în prezent, respectiv în perioada 12 august – 9 septembrie, au fost testate la cerere 570 de persoane, rezultatul fiind pozitiv pentru 16 dintre ele.

Pentru un asemenea test trebuie să te programezi mai întâi prin telefon, iar programările se fac de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, la numărul de telefon 0743-098982. Recoltările se fac tot de luni până vineri, însă în intervalul orar 7.00 – 8.00, într-unul din corturile amplasate în curtea Staționarului I (Govândari). Rezultatele sunt emise în limba română sau, la cerere, în limba engleză, și se ridică de la poarta unității medicale, în plic sigilat, personal ori de persoana împuternicită de pacient, spun cei de la Spitalul Judeţean.

Aici avem, totuşi, o problemă. O asemenea persoană care face testul şi vine după rezultat, poate să poarte mască, însă odată ce s-a îndepărtat de spital nu o mai poate controla nimeni. Poate să poarte masca sub bărbie sau cu nasul în afară, preferatele majorităţii, să intre în magazine, să circule cu autobuzul, să treacă prin zone aglomerate. De pildă, în autobuz sunt încă mulţi care cred că fentează controlul şi îşi pun masca doar când vin organele de control, bazându-se pe nepăsarea celorlalţi. Dacă cineva îndrăzneşte să întrebe de mască, răspunsurile în doi peri de genul „nu mi-e frică de moarte“, „nu cred în virus“, „nu pot să respir“, „vrăjeală“, sunt nu doar lipsă de respect faţă de alţii, ci şi o îngrijorătoare lipsă de înţelegere a măsurilor de prevenţie, fiindcă nu contezi doar tu, ca persoană, contează cel puţin 4, 10 sau 20 de alte persoane din jur pe care le poţi îmbolnăvi fără să ştii încă rezultatul acelui test, pe care tocmai l-ai făcut contra-cost.

Să fim serioşi, ne înghesuim iar prin autobuze şi la magazine, pe stradă, în pieţe ş.a. ca şi cum n-am trăi în plină pandemie, iar regulile n-ar fi literă de lege pentru toţi. Unii mai au şi nesimţirea să mănânce în autobuz, să-şi termine pachetul cu biscuiţi început înainte de a urca. Cine le garantează celorlalţi că o asemenea persoană nu e infectată şi că poartă o formă uşoară a bolii fără să aibă habar? Dacă nu ne pasă de noi, nu ne pasă de ceilalţi, ar trebui să ne pese că am putea trece iar printr-o stare de urgenţă!

După cum am aflat de la Spitalul Judeţean, pentru solicitările la cerere, laboratorul spitalului prelucrează teste, atât pentru persoanele care au obținut în prealabil o programare telefonică, cât și pentru instituțiile care au încheiat contracte de prestări servicii cu SJU Reşiţa pentru testarea RT-PCR SARS-COV-2. Cei care sunt depistaţi pozitiv, în urma efectuării testelor contra-cost, sunt raportaţi mai departe la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, care întocmeşte zilnic situaţia cazurilor COVID-19 la nivelul judeţului, cifrele fiind transmise apoi către Institutul Național de Sănătate Publică.

JCS-Alexandra Gorghiu