Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este tristul bilanț al celor 11 posibile accidente de muncă produse în luna decembrie 2023, într-o lună cu doar 18 zile lucrătoare…

Se pare că ultima lună a anului a întețit în mod neobișnuit frecvența posibilelor accidente de muncă. Mai exact, cele 11 evenimente raportate de angajatori la ITM au fost soldate cu 3 decese și 8 cazuri de incapacitate temporară de muncă, urmând ca „la finalizarea cercetărilor să se stabilească dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii“.

Recolta de amenzi a fost pe măsura lunii cadourilor. Inspectorii cărășeni de muncă au derulat, în ultima lună a anului trecut, 165 de controale în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi cumulând 82.000 de lei, la care se adaugă 163 de măsuri obligatorii dispuse angajatorilor pentru remedierea deficiențelor constatate.
Lista neregulilor rămâne deschisă de munca la negru, la doi angajatori cu domeniul de activitate restaurante fiind identificate două persoane care prestau muncă nedeclarată, neavând încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă.

Tot la capitolul bulinelor negre figurează faptul că unii angajatorii din județ nu au putut face dovada că au plătit salariile propriilor angajați, că alții n-au făcut negocieri sau programări pentru efectuarea concediului de odihnă, ori că n-au transmis sau au transmis greșit datele în Revisal.

Totuși, cu toate sărbătorile, în luna decembrie, au fost luați în evidență și 178 de zilieri, în baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, fiind înregistrate 7 contracte colective de muncă și un act adițional de modificare a unui asemenea document, conform Legii nr. 367/2022 a dialogului social. Pe lângă toate aceste activități regăsim, în bilanțul ITM din decembrie, faptul că, la solicitarea scrisă a salariaților sau a unor foști salariați, s-au întocmit 186 de certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la angajatori.

JCS-A.M.