Caraş-Severin, Romania

Au luat mai întâi examenul sportiv, dovedind o bună condiţie fizică. Au făcut numărul cerut de abdomene şi s-au arătat foarte sprinteni la proba de viteză. Apoi au promovat proba scrisă şi, în cele din urmă, au răspuns bine la toate întrebările interviului final organizat ieri. În total, la acest concurs au candidat 54 de persoane. Din cei 10 promovaţi, şapte vor fi agenţi, iar trei consilieri pentru birourile juridic, achiziţii publice şi resurse umane.

Cu toţii vor intra în pâine la 1 iunie. Poliţia Comunitară Timişoara anunţă organizarea unui nou concurs pentru ocuparea posturilor de agenţi de poliţie comunitară. Proba sportivă pentru examenul de luna viitoare va avea loc în 21 iunie, iar proba scrisă în 22, urmată fiind de interviu.

Cei interesaţi să-şi depună dosare pot obţine informaţii de la Biroul Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, tel. 408.352, la sediul Poliţiei Comunitare sau pe site-ul instituţiei, www.dpctim.lx.ro, unde sunt disponibile şi baremele sportive, precum şi bibliografia pentru concurs.