Numai gândul că se poate trezi pe
nepusă masă fără loc de muncă
e suficient să-i dea dureri de cap. De fiecare
dată când îl strigă şeful,
primeşte un mail sau o hârtie, inima i se
opreşte o clipă. De fiecare dată
când un coleg „zboară”, se
întreabă „Oare eu urmez?”
Între timp, unii dintre cei deja concediaţi
fac haz de necaz. Zilele trecute, auzeam un
tânăr care spunea că „Măcar
m-am scăpat de o grijă. Şi aşa la
noi şomajul era în floare şi
înainte…”
Dar nu toţi au acceptat la fel de uşor.
Şi nici nu sunt de condamnat. Să-ţi
pierzi locul de muncă niciodată nu e
uşor, mai ales acum, când e aproape
imposibil să-ţi găseşti altul.
Concedierile de la TMK Reşiţa au trezit
destule resentimente. Oamenilor le vine greu să
creadă că fala oraşului, cândva
unul dintre cele mai puternice combinate din
ţară, a ajuns la strâmtoare.
Acuză, arată cu degetul, caută
vinovaţi.
Repet, este de înţeles. Însă,
acesta este capitalismul; nu merge doar la deal, se mai
întâmplă să şi coboare, iar
uneori pică în prăpastie. Vremurile
economiei centralizate, unde statul era dispus să
accepte pierderi numai de dragul de a ţine
„clasa muncitoare” (relativ) fericită
au apus
Acum, profitul şi mai ales supravieţuirea
sunt tot ceea ce contează. Iar situaţia de la
noi este doar un caz la scară mult mai mică a
ceea ce se întâmplă în lume.
Concedieri sau trimiteri în şomaj tehnic au
loc peste tot.
Ca să dau un singur exemplu, BMW a făcut
acest lucru cu 28.000 dintre angajaţii săi
din Germania. Desigur, nemţilor nu le va fi chiar
atâta de greu să-şi găsească
un nou loc de muncă aşa cum le va fi
reşiţenilor. Însă, de data asta nu
mai sunt vinovaţi nici ruşii, nici
americanii.
De vină e starea economică deplorabilă a
Caraş-Severinului şi a României. Iar
pentru aceasta responsabili sunt…?
Nina Curiţa
nina.curita@informmedia