Astfel, pentru localizarea şi stingerea focului la faţa locului au fost deplasate patru echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa şi un echipaj al Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă în zona scenei, cu degajare puternică de fum şi gaze toxice, iar în sala de spectacol, pentru că la ora respectivă era programat să se desfăşoare un spectacol artistic, se aflau câteva zeci de persoane.
Toţi spectatorii au fost evacuaţi, însă trei dintre aceştia au suferit arsuri la membrele inferioare, iar alte două persoane, surprinse în interior, la garderoba actorilor, s-au intoxicat cu fum. Persoanele rănite au fost preluate de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportate la unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din fericire, cele prezentate mai sus fac parte din scenariul exerciţiului. „Antrenarea structurilor din cadrul Sistemului judeţean cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă pentru intervenţia în caz de incendiu la obiective din domeniul culturii – Teatrul «Mihai Eminescu» din Oraviţa“. În realitate, totul s-a redus la o acţiune de simulare a unui incendiu, desfăşurată cu mare grijă pentru a nu aduce prejudicii preţiosului edificiu orăviţean.
Flavius Rotariu

