Caraş-Severin, Romania

Subvenţiile, datoriile mari ale societăţilor subordonate Consiliului Local Reşiţa, deszăpezirile şi întreţinerea drumurilor din oraş pe timp de iarnă sunt probleme cărora primarul Stepanescu consideră că le va găsi cu greu rezolvare.

„Cu eforturi considerabile, am trecut peste ultimele două ierni, deşi situaţia financiară nu a fost atât de gravă. Însă, iarna care urmează va fi cumplită din toate punctele de vedere. Măcar dacă Guvernul ar asigura sumele pentru asistenţa socială sau diferite compensaţii ar fi mai uşor, dar acest lucru nu se întâmplă. Datoriile imense ale Primăriei Reşiţa către diverşii operatori locali şi furnizori ne-au copleşit, am tot achitat din ele dar încă mai sunt. Şi atunci cum să nu mă gândesc cum vom trece peste iarnă? Vom trece, dar foarte greu“, susţine primarul municipiului.

Edilul spune însă că de anul viitor lucrurile vor sta altfel, întrucât „vom beneficia de servicii mai bune pentru căldură printr-o centrală nouă şi de reţele îmbunătăţite, chiar dacă vor fi ale unui operator privat. Iar începând cu luna mai 2011, vom asista la o modernizare a serviciilor de salubrizare şi transport“.