Unul dintre cele mai sensibile subiecte în
momentul de faţă este cel al locurilor de
muncă. Tocmai din acest motiv, Jurnal CS vă
prezintă săptămânal lista
posturilor vacante exact aşa cum Agenţia
Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de
Muncă o transmite.
Nu mică ne-a fost mirarea atunci când o
parte dintre cititorii noştri ne-au sunat pentru a
ne reproşa că inventăm locurile de
muncă, că sunt locuri
„fantomă“ pentru că deşi au
contactat telefonic AJOFM-ul, li s-a spus că
job-urile respective nu există.
Am vrut să ne convingem aşa că am
încercat să luăm legătura cu
funcţionarul AJOFM care se ocupă de
furnizarea de informaţii cu privire la posturile
vacante. Ieri, în jurul orei 10.00 am solicitat,
ca simpli cetăţeni, să ni se dea
câteva informaţii despre anumite job-uri.
După ce am fost rugaţi să revenim
după 10 minute, „că nu e colega
în birou“, am reuşit să ajungem
(telefonic) unde doream iar o voce plictisită ne
spune: „reveniţi după ora 2 (n.r. ora
14.00 pentru că noaptea…)“. De ce?
„De aia, că acum am public“, spune
funcţionara AJOFM.
Am încercat atunci să contactăm
directorul instituţiei însă ni s-a spus
că nu are rost şi dacă vrem să
facem sesizare, să facem acest lucru în
scris…
De câteva luni locurile de muncă s-au
evaporat cât ai zice peşte. Tocmai pentru
că rata şomajului este în creştere
în judeţ, Jurnal CS publică
săptămânal lista locurilor de
muncă.
Doar că, la redacţie au sunat
câţiva cetăţeni furioşi care
spun că odată ajunşi la AJOFM li se
spune că locurile de muncă nu există.
Încercând să aflăm care este
situaţia, ieri în jurul orei 10.00 am
contactat AJOFM-ul şi ni s-a spus că e
deficit de personal să revenim peste patru ore.
La ora 14.00 am revenit cu telefonul promis la ora
10.00 şi, în mai puţin de 2 secunde ni
s-a comunicat că postul respectiv nu mai e
valabil… Ieri seară un alt cititor ne-a
contactat telefonic pentru acelaşi motiv, de
această dată omul spunea că
reprezentanţii AJOFM susţin că locurile
de muncă publicate de Jurnal CS sunt false.
O posibilă explicaţie a venit din partea
purtătorului de cuvânt al instituţiei,
Carla Goagă, care ne-a explicat că
discrepanţa dintre locurile de muncă
publicate luni, 2 martie, de Jurnal CS şi cele
care există la AJOFM pot apărea din cauza
faptului că a fost sfârşit de lună
iar dacă angajatorii nu şi-au reînnoit
cererile, locurile de muncă vacante vineri, 27
februarie, nu au mai fost vacante luni, 2 martie.
Chiar dacă perioada respectivă include cele
două zile libere…
