Păsările de curte, găinile pitice, animalele cu blană şi porumbeii au fost în centrul atenţiei ieri la expoziţia organizată de Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de păsări şi animale mici de rasă. Reşiţenii au ocazia de a admira până în 13 ianuarie exponatele celor mai importanţi crescători din Anina, Berzovia, Bocşa, Caransebeş şi Giurgiova.
Vedete cu blană şi pene
Cu doar trei lei, fiecare îşi poate delecta privirea cu iepuraşi dintre cei mai frumoşi, păsări de rasă cum ar fi fazanii sau porumbeii mesageri. La deschiderea expoziţiei oamenii prezenţi au fost impresionaţi de fauna judeţului nostru. Cei mici s-au înghesuit să atingă micuţele animale care din cauza agitaţiei îşi făceau simţită prezenţa.
Eduard Kapitani este un mare iubitor al animăluţelor fiind şi arbitru la concursurile de iepuri. Conform acestuia Asociaţia din care face parte poate colabora uşor cu orice oraş european dat fiind faptul că „avem cu ce ne mândri“. Chiar dacă nu se pot ridica la nivelul germanilor din cauza fondurilor, acesta a spus mândru „Păsări ca la Reşiţa nu sunt niciunde“.
Alexandra Mănescu
