Caraş-Severin, Romania

„Sunt mulţumit de rezultat, ştiam că vom avea un meci greu. După acest meci ne-am bucurat doar cinci minute. În vestiar am felicitat băieţii pentru victorie, iar în momentul următor ne-am şi gândit la recuperare, la odihnă şi antrenament în vederea pregătirii returului de la Osijek, unde binenţeles că ne va aştepta infernul. Am fost acolo, am văzut publicul, iar echipa nu este deloc de neglijat.

În Croaţia mergem să câştigăm, cred că aceste şapte goluri diferenţă de aici nu sunt suficiente pentru calificare, care încă se joacă. UCM Reşiţa, nu merge la Osijek calificată, ne vom bate pentru fiecare minge, pentru fiecare gol“.

Orice este posibil

„În experienţa mea de antrenor am văzut multe jocuri în care echipele au câştigat în tur cu 10-11 goluri, şi în retur au pierdut la o diferenţă de 12-13 goluri. În Cupele Europene orice este posibil“, a mai declarat Omer Aihan. Referitor la arbitraj, antrenorul reşiţenilor a ţinut să mai precizeze: „ la începutul partidei am avut impresia că arbitri sunt rău intenţionaţi, dar după vreo oră de joc mi-am dat seama că atâta ştiu, atâta pot. Sunt tineri şi neexperimentaţi, mai ales că vin din ţări în care handbalul nu este atât de puternic“.

Camelia Giuca