CARANSEBEŞ – Sute de copii de la grădiniţele şi şcolile din Caransebeş s-au răsfăţat de ziua lor în Orăşelul Copiilor din Parcul Teiuş, unde administraţia locală le-a pregătit o mulţime de surprize.
Desenele pe asfalt, concursurile de biciclete sau spectacolele de folclor au fost câteva din momentele în care cei mici s-au întrecut pe sine, fiind răsplătiţi la final cu daruri dulci, baloane şi diplome semnate de primarul Marcel Vela, cel care le-a spus copiilor că, indiferent de vârstă, ziua de 1 iunie reprezintă bucuria şi amintirea copilăriei.
„Dorim să vă facem o bucurie pentru că sunteţi cei mai frumoşi copii ai Caransebeşului şi Banatului, să vă simţiţi apreciaţi, consideraţi şi stimaţi. Să creşteţi mari şi frumoşi, să fiţi fericiţi, să vă bucuraţi părinţii şi să-i faceţi mândri de ceea ce-ţi veţi ajunge în viaţă“, a spus edilul-şef, dând startul manifestărilor organizate de Casa de Cultură „George Suru”“ şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici“.
La final, copii au luat cu asalt toboganele de plastic, leagănele şi Corabia Piraţilor din Orăşelul Copiilor, supravegheaţi atent de educatoare dar şi de părinţii şi bunicii veniţi într-un număr foarte mare.