REŞIŢA – În data de 14 mai, la Băile Herculane, s-a desfăşurat evenimentul „Info days“ organizat de RNP Romsilva şi Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei în cadrul proiectului Green Mountain, finanţat din fonduri europene prin Programul Sud-Est European (SEE), începând cu 1 ianuarie 2011.
Numărul total al partenerilor cooptaţi este de nouă, provenind din Austria, Ungaria, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Slovenia şi Grecia. La evenimentul organizat în Băile Herculane publicul a fost informat asupra stadiului şi modului de implementare a proiectului, precum şi a oportunităţilor de dezvoltare ce se pot identifica. Proiectul a fost propus de administraţia publică locală a provinciei Macerata din Italia.