Caraş-Severin, Romania

Înfiinţaţi în urmă cu opt ani, au hotărât, în cadrul Cogresului statutar din 3 iulie 2010, să-şi schimbe numele în Partidul Comunist, însă justiţia românească pe care ei o numesc coruptă le-a retezat aripile, respingându-le noua titulatură. Iar pe site-ul lor se vorbeşte despre congrese extraordinare, plenare ale Comitetului naţional, despre tricolor, Uniunea Tineretului Socialist, Asociaţia Femeilor Socialiste, Asociaţia Pensionarilor Comunişti, Fundaţia Muncii şi multe altele. Cine sunt ei? Se numesc Partidul Alianţa Socialistă şi s-au întrunit sâmbătă, 9 aprilie, în Salonul Albastru al Casei de Cultură „Corneliu Diaconovici“ a Sindicatelor reşiţene.

De fapt, acolo a avut loc o consfătuire de lucru a PAS şi a membrilor simpatizanţi ai partidului cu Comitetul Naţional al Partidului, în cadrul căreia a fost prezentat un raport cu privire la activitatea formaţiunii politice, a comitetului judeţean cărăşean, precum şi la necesitatea apariţiei partidului pe eşicherul politic, după cum ne-a spus Constantin Sprânceană, preşedintele Comitetului Judeţean.

La întrunire a fost prezent şi preşedintele Comitetului Naţional, Constantin Rotaru, în faţa căruia au fost prezentate realizările, toate antedecembriste, ale formaţiunii politice – printre care Canalul Dunăre-Marea Neagră, Porţile de Fier I şi II, Casa Poporului, cartierele de blocuri, urbanizarea, sistematizarea, dezvoltarea agriculturii – în profundă antiteză cu ce-a mai rămas din toate acestea după două decenii de democraţie. Nimic însă despre ororile care provocat evenimentele din decembrie 1989, ce au pus punct acestor realizări…

Antoniu Mocanu

2 Comments

  1. lybrass@gmail.com Reply

     D-le Antoniu Mocanu, sint f. curioasa ce orori ati trait d-voastra inainte de 1990, cind, presupun, erati doar un copilas.
    Nimeni nu neaga ca au fost si greseli in acea perioada. Dar, daca la putere ar fi venit niste oameni cu drag de aceasta tara si de cetatenii ei, ar fi eliminat greselile facute de regimul anterior ar fi pastrat si ar fi dezvoltat ceea ce deja exista. Daca v-ati uita, oriunde, in lumea asta mare, atunci cind se realizeaza ceva mare, de valoare au existat greseli si sacrificii.
    Dar, ceea ce se intimpla la ora actuala in sanatate, cam cum s-ar putea numi? Batrini care mor la portile spitalelor, copii bolnavi cronic de a caror soarta guvernantilor nici ca le pasa, oameni care mor in spitale din lipsa aparaturilor, a medicilor. Nu sint orori, sint masuri de ocrotire a sanatatii.
    Ceea ce se intimpla in invatamint, cam cum s-ar putea defini? Nu sint orori, sint masuri de analfabetizare a populatiei. Ptr. ca acest guvern are nevoie de un popor analfabet ptr. a-l putea mina ca pe o turma de oi.
    Dar, punerea pe butuci a unei intregi industrii, a agriculturii, lasind in urma un popor flamind, dezbracat, umilit, nevoit a pleca in pribegie ptr. a spala la fund batrini, cam cum s-ar numi? Nu sint orori, este bunastare.
    Sa vinzi resursele naturale ale propriei tale tari unor straini, cam cum s-ar numi? Va spun eu. Nu este o oroare, este inalta tradare.
    Si ar mai fi multe sa va spun, dar poate le veti descoperi si singur.
    Eu am 41 de ani si ma doare ca tinerii, din a carei categorie faceti parte, sint atit de superficiali, indoctrinati de demagogi si ipocriti care nu au infaptuit nimic bun nici in regimul socialist si cu atit mai putin in cel capitalist. In egala masura, nu au si nici nu au avut pregatirea, cunostintele si mentalitatea necesara astfel incit sa inteleaga esenta capitalismului autentic, respectiv a formei de manifestare reala a economiei de piata.
    Poate ca, inainte de a emite „judecati de valoare”, ar trebui sa va aplecati cu mai mult profesionalism, aprofundare si atentie asupra a ceea ce scrieti. Documentati-va mai mult si nu scrieti dupa ureche, incercati sa intelegi mai mult din procesul organizatoric-evolutiv si de creatie care a stat la baza unei dezvoltari fara precedent ptr. Romania, in perioada 1945 – 1990.
    Ar trebui sa va simtiti onorat, sa cunoasteti si sa recunoasteti rezultatele obtinute prin munca si sacrificiu de catre poporul caruia ii apartineti. Un popor care in 45 de ani a construit si modernizat din temelii o tara intreaga.
    Si din nenorocire, o gasca de tradatori, au distrus-o in mai putin de 20 de ani si vor sa ne desfiinteze ca natie. Ptr. ca un popor incult si bolnav nu mai este decit carne de tun si masa de manevra. Iar Europa are nevoie de noi sub aceasta forma de nevertebrate.
    Si daca va iubiti meseria si vreti sa fiti un jurnalist de valoare si nu unul de suprafata, trebuie sa fiti mai documentat, obiectiv si intelept.
    Iar vis-a-vis de evenimentele din decembrie 1989 n-ar fi rau sa le studiati cu mult mai multa atentie, profunzime si rabdare. Poate veti fi surprins de ce ati afla.

  2. aleonaradu@yahoo.ro Reply

     D-le Mocanu, avind in vedere ca am fost in sala in care s-a tinut sedinta ce face obiectul articolului d-voastra, sint nevoita sa va atrag atentia asupra unor erori care, din nestiinta sau rea-vointa, le-ati consemnat.
    In primul rind, acest partid nu doreste „sa reinvie trecutul politic al acestei tari”. Poate ca, inainte de a scrie articolul, nu ar fi fost rau sa cititi macar primele pagini din statut pentru a intelege mai bine cine este si ce vrea acest partid. Un profesionist asa ar fi facut.
    In al doilea rind, acest partid nu este infiintat de 8 ani, ci este continuator al Partidului Socialist al Muncii, infiintat in 1990. Acum 8 ani si-a schimbat doar denumirea, nu si principiile si valorile care stau la baza doctrinei.
    In al treilea rind, nu se punea problema necesitatii aparitiei partidului pe esichierul politic, pentru ca, daca ati fi fost documentat, ati fi stiut ca acest partid a participat la alegeri in doua rinduri. Necesitatea aparitiei pe esichierul politic era cuprinsa intr-un context, pe care d-voastra l-ati ratat pentru ca, fie nu ati fost in sala, fie ati fost in sala, dar atentia vi-a fost indreptata spre altceva..
    In al patrulea rind, nimeni din cei prezenti nu s-a exprimat cum ca justitia romaneasca este corupta si, cu atit mai mult, nimeni nu a spus ca aceasta a retezat aripile acestui partid.
    In concluzie, citind articolul d-voastra nu pot sa nu remarc superficialitatea de care ati dat dovada la intocmirea lui. Iar, daca aveti preferinte politice este strict problema d-voastra. Insa, aceste preferinte nu va dau dreptul de a scrie un articol, cu usoare urme tendentioase, despre un eveniment la care nu vi s-a cerut parerea. Ati fost invitat ca ziarist si trebuia sa consemnati evenimentul pur si simplu ca o stire, scurt, neutru si la obiect.
    D-le Mocanu, sinteti un ziarist tinar si cu perspectiva. Nu va bateti joc de meseria d-voastra. Daca simtiti nevoia de a emite o parere despre un eveniment mai intii cititi, documentati-va, aprofundati, analizati, iar daca toate acestea va plictisesc sau va obosesc prezentati evenimentele pur si simplu ca stiri, pastrindu-va impartialitatea si obiectivitatea. Nu cadeti in capcana scrisului dupa ureche, care nu denota decit superficialitate si lipsa de profesionalism.
    D-le Mocanu, citi ani aveati in decembrie 1989? Nu cred ca aveati f. multi. Eu insa am destui ani, care sa imi permita sa judec atit „realizarile antedecembriste” ,cu bune si cu rele, cit si pe cele postdecembriste, doar cu rele. Stati linistit, ca nu sint chiar vreo baba, fiindca am 45 de ani.
    Adevaratele orori s-au petrecut si se petrec, inca, in aceasta nenorocita de perioada post-decembrista, o perioada restaurationista a capitalismului salbatic, primitiv, care macina ca un cancer societatea romaneasca.
    D-le Mocanu, mai reflectati si ginditi, de doua ori, inainte de a scrie vreun articol. Iar, pentru un jurnalist de valoare principiul de baza ce sta in exercitarea meseriei lui este documentarea. Dar, probabil ca d-voastra ati lipsit de la ora de curs cind s-au predat aceste principii.

Adaugă comentariu