Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După un prim baraj la numărul de voturi, cărășeanul a câștigat detașat postul în Comitetul de Direcție al Crucii Roșii.

Pe parcursul weekendului trecut s-a desfășurat Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, în cadrul căreia au avut loc alegerile pentru noul Comitet de Direcție al Crucii Roșii Române. Din acest organism fac parte Alteța Sa Regală Principesa Margareta – președinta Crucii Roșii Române, trei vicepreședinți ai Crucii Roșii Române, șase președinți de filială și trei lideri de tineret din țară.

Comitetul de Direcție este organul suprem al Crucii Roșii Române, în cadrul căruia se iau toate deciziile pentru întreaga Societate Națională de Crucea Roșie din Romania. Din partea filialei de Cruce Roșie Caras-Severin și-a depus candidatura pentru a doua oară ca membru în Comitetul de Direcție, președintele Nicolae Berzescu. Acesta, în urma numărării voturilor, a ajuns la egalitate cu Viorel Cataramă reprezentant al județului Ilfov. La finalul turului secund de scrutin, Nicolae Berzescu a câștigat detașat cu un număr de 18 voturi față de domnul Cataramă“, ne-a declarat Alin Cica, directorul Filialei Caraș-Severin a Crucii Roșii. Ca atare, județul are, pentru încă doi ani, un reprezentant în organul suprem al Crucii Roșii Române.

Adaugă comentariu