Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Comisarii însărcinaţi cu protecţia consumatorilor îndeamnă la atenţie sporită pentru cumpărături.

Având în vedere faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor vor efectua în această perioadă o serie de acţiuni de control în vederea verificării respectării prevederilor legale cu privire la conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate al produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Potrivit datelor prezentate în şedinţa trimestrială a Comitetului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor de joi, până în data de 18 decembrie se va desfăşura o acţiune tematică de control privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare al alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă.

„Acţiunea de control va viza mai multe produse, printre care carne şi produse din carne, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de cofetărie sau produse de patiserie. Controalele vor cuprinde reţeaua comercială urmărind, în principal, calitatea produselor, existenţa documentelor de provenienţă sau de însoţire a mărfii; starea ambalajelor (integritate, etanşeitate); încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător şi altele“, a precizat Isabelle Scorobete, comisar şef adjunct al CJPC Caraş-Severin.

După ce zilele trecute au fost verificate jucăriile din magazinele cărăşene, în perioada 7 – 11 decembrie a.c. se va desfăşura o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea ghirlandelor şi ornamentelor luminoase. „Oferta bogată a comercianţilor în aceste zile, dorinţa de a avea produse multe pe masa de sărbători, ne determină, de multe ori, să uităm de regulile de bază la cumpărarea oricărui produs alimentar. Însă, siguranţa şi sănătatea pot fi protejate prin atenţie sporită acordată la cumpărare informaţiilor despre produs, locului de comercializare şi condiţiilor în care este vândut produsul respectiv“, a adăugat comisarul şef adjunct.