Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pentru primarul din Ramna decizia a fost amânată, deoarece în familia Magdalenei Ciurea a fost un eveniment trist.

Liberalii cărăşeni nu au mai aşteptat nici demisiile primarilor care au cochetat cu alte formaţiuni politice, nici cereri de excludere ci, pur şi simplu, în urma analizei rezultatelor la europarlamentare şi a multor evenimente conflictuale în sânul PNL au decis să scape de Torma, Firca şi Ionel Românu.

Decizia de excludere a celor trei a fost aprobată în şedinţa de joi a Biroului Permanent Judeţean. Se pare că Orban nu a intervenit prea mult pentru Adrian Torma aşa cum declara prin presă, zilele acestea, primarul oraşului de pe Clisură…

Trebuie menţionat faptul că la şedinţa BPJ a fost prezent şi primarul Caransebeşului, Felix Borcean, însă în pofida tuturor zvonurilor nici nu s-a pus problema excluderii sale din PNL.

„Eu sunt foarte categoric. Toți cei care încalcă statutul și nu mai vor să facă parte din PNL, pentru că suntem un partid liberal au libertatea să își aleagă orice echipă sau orice drum doresc. În acest partid, și așa ar trebui în toate partidele care au un statut imperativ, atunci când aderi la o organizație trebuie să o respecți. Filiala PNL este ca o corabie cu un echipaj puternic care a navigat cu greu prin toate golfurile din judeţ ca să obţină victoria din 26 mai. Pe cei care nu s-au integrat în colectiv şi au dorit să strice busola, să boicoteze vela, sau să se joace cu cârma, este normal să-i debarcăm în primul port. În următoarele 18 luni vom avea de traversat un ocean plin de sirene şi piraţi. Nu ţinem în PNL niciun individ care ne-a sabotat. Aici nu este vorba de orgolii, este vorba doar de viitor şi de respectul pentru munca tuturor“, ne-a declarat şeful PNL, Marcel Vela.

Întrebat ce părere are dacă cei excluşi vor trece la PSD, Vela ne-a spus: „Să treacă. Mie nu îmi mai pasă. Eu ştiu că cine a sabotat o dată, o va face mereu, oriunde va fi“.

2 Comments

  1. Du-te, ba, la Mocioalca, si asa ai rupt usa la el la partid doi ani, in timp ce te dadeai mare liberal !!! Mai prinzi un mandat de primar cand va curge Dunarea invers !

  2. Dacă îi puneți să candideze independenți pe ăștia cu Revolucion/Jesuistorma, dacă fac pragu’ să zică mersi. Niște îngâmfați parașutați în fruntea unor orașe care sub cârmuirea lor strălucită sunt pe o pantă descendentă…

Adaugă comentariu