Caraş-Severin, Romania

În clipa de faţă, în SUA, certurile dintre democraţi şi republicani asupra bugetului ameninţă să blocheze întreaga ţară, ceea ce-i face pe unii să conteste viabilitatea procesului democratic. La noi, acesta oricum s-a dus naibii de mult, iar România este guvernată prin asumarea „răspunderii“. Mă întreb în faţa cui… A posterităţii, poate? Dar asta este o altă problemă. Revenind la subiect, recent, senatorul liberal Minerva Boitan a cerut ca în activitatea Guvernului să se implice… Biserica Ortodoxă Română.

În ultimul timp, diverse sondaje arătau că armata şi biserica se bucurau de cea mai mare încredere în rândurile românilor – două instituţii prin definiţie autoritare. Şi, evident, probabil că nu vor fi puţini cei ce vor sprijini o astfel de iniţiativă în clipa de faţă. Ceea ce mă face să mă întreb de ce ar fi dispuşi unii să-şi încredinţeze soarta în mâinile altora cu atâta seninătate.

Frica de „haosul“ democraţiei, încetineala sau chiar blocarea procesului decizional, lipsa de eficienţă, negocierile interminabile? Asta ar fi logic – o democraţie poate foarte uşor să degenereze în haos, iar oamenii în general vor căuta stabilitate, linişte şi siguranţă. Sau nu cumva este doar teama de responsabilitate? Într-o democraţie, toţi luăm parte (cel puţin teoretic) la luarea deciziilor, deci suntem responsabili pentru ele cu toţii.

Şi o altă caracteristică umană este că nu mulţi dintre noi sunt dispuşi să accepte o responsabilitate importantă, şi chiar mai puţini sunt cei capabili să-şi recunoască vina. E uşor să fugi de decizii, să le laşi în seama altora şi să poţi dormi liniştit noaptea. Iar când apar problemele, e mai uşor să blamezi pe altcineva decât pe tine, nu?

Ambrose Bierce, jurnalist şi scriitor american, spunea despre responsabilitate că este „o povară uşor de mutat pe umerii lui Dumnezeu, ai sorţii sau ai vecinului. În epoca astrologiei, era de obicei aruncată pe seama stelelor“. Dacă asta vă face să vă simţiţi mai bine, cerul e plin, daţi-i drumul!

Adaugă comentariu