Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de la Rutieră într-un interval de nici 24 de ore. Unul dintre ei, care a şi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, ar fi consumat mai mult decât alcool. În imagine, autoturismul său a fost ridicat de cei de la tractări.

Oamenii legii vorbesc despre cercetări în mai multe dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Vizaţi sunt trei bărbaţi prinşi conduccând autovehicule pe drumurile publice, deşi se aflau sub influenţe deloc compatibile cu volanul.

Primul dintre cei trei a fost prins miercuri, în jurul orei 7.50 dimineaţa, pe DN 57, de poliţiştii din Moldova Nouă. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani în cazul căruia etilotestul a indicat prezenţa unei concentrații de 0,41 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Iar în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 0.30, poliţiştii rutieri au observat pe DN 6, la Piatra scrisă, un autoturism care circula haotic dinspre Caransebeş spre Armeniş. Aparatul etilotest a indicat, în cazul conducătorului auto, un bărbat de 35 de ani din Teregova, prezenţa unei concentrații de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri, conducătorii auto au ajuns la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La capitolul păţanii, de departe conduce un tânăr reşiţean, de 21 de ani, care este bănuit că ar fi condus un autoturism în plin Bulevardul Republicii din municipiu, deşi consumase şi alcool, şi alte substanţe. Oamenii legii au aflat despre el după ce a fost implicat într-un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale, în zona staţiei de la Victoria, pe partea cu Piaţa Tricolorului. Totul s-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 18.00. În cazul conducătorului auto, etilotestul a indicat o valoare de „0,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar după conducerea la unitatea spitalicească  în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, tânărul de 21 de ani a fost testat și pentru prezența substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv la una dintre ele.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Față de tânărul de 21 de ani din Reșița instanţa a dispus, joi, măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Antoniu Mocanu

Foto: Tractăm Orice

1 Comment

  1. La Oravita cand vor fi depistati in trafic drogatii si alcoolicii?Sunt sute de ei stie tot orasul,doar politia nu vede si nu aude!

Adaugă comentariu