Caraş-Severin, Romania


REŞIŢA – În sfârşit, Reşiţa intră în rândul oraşelor civilizate, cel puţin în privinţa unui segment al colectării deşeurilor. Am putea spune chiar că urcă în topul celor mai avangardiste în această sferă! Municipiul va fi al treilea din ţară care introduce „automate pentru reciclarea deşeurilor outdoor“.

Reşiţa este al treilea municipiu din ţară – după Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu –, care a depus documentaţia pentru obţinerea unei finanţări în vederea implementării unui proiect ce vizează amplasarea în oraş a 21 de tonete de colectare a deşeurilor, care au posibilitatea de a sorta, pe mărimi şi culori, PET-urile.

Imediat după Reşiţa, şi-a depus actele Aradul. „Ulterior, cei care depun civilizat primesc fise cu o anumită valoare, utilizabilă ulterior ca elementele băneşti. Fisele au o anumită valoare şi vor putea fi folosite pentru achiziţionarea de produse alimentare, a precizat primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. Studiul de fazabilitate a fost aprobat în consiliul local, valoarea proiectului fiind de patru milioane de euro“.

Potrivit edilului, aparatele vor face o primă sortare în oraş, iar iniţiativa este una de amploare, întrucât numărul tonetelor de colectare urmează să fie crescut, având totodată legătură cu celelalte proiecte de preluare a diferitelor tipuri de deşeuri. Aşa cum este cazul celui prin care un număr de 52 de „puncte verzi“ care au fost deja amplasate în municipiu.

Finanţarea va fi acoperită, în procent de 98%, din bani europeni, municipiul având de contribuit cu 2%, adică exact cu valoarea studiului de fezabilitate. Iar sistemul, chiar dacă este unul nou pentru noi, funcţionează de ceva vreme în celelalte state civilizate.

„Proiectul a fost depus şi urmează să fie analizat şi aprobat la Bruxelles în zilele următoare“, spune Mihai Stepanescu. Deşi excelăm la capitolul avangardă, gunoaiele ne stau ca un spin în coastă! Şi asta pentru că „gunoaiele le ducem la Făget, a precizat primarul în cadrul unei recente conferinţe de presă. Acolo au început să le ducă. Operatorul a încheiat înţelegeri cu Făgetul şi Oraviţa. Dar în loc de zece drumuri fac acum unul singur, cu maşini foarte mari. Avem şi un plan B, în sensul că este pregătită o staţie de sortare a deşeurilor, dar nu pot s-o aducă decât după le vine studiul de fezabilitate a proiectului de management integrat al deşeurilor“.

În legătură cu acesta, edilul se plânge că există ceva neînţelegeri la nivel judeţean, în sensul că unii spun că documentul e la Bruxelles, alţii că nu. Oricum ar fi, Mihai Stepanescu spunea că nici măcar nu se ştie dacă deponeul va fi la Brebu sau la Lupac. Tot de la judeţ, JCS a aflat însă că în picioare a rămas varianta cu Lupacul, finanţarea pentru acest deponeu fiind deja aprobată.

Antoniu Mocanu