Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să dezvolte Reşiţa.

Coordonatorul proiectelor imobiliare ale grupului francez Auchan, Tatian Diaconu, directorul general pe portofoliul România, Polonia, Rusia și Ucraina din cadrul Ceetrus, a primit luni, 11 noiembrie 2019, Premiul „Deschizător de drumuri rezidențiale“ în cadrul Galei „Poveşti cu Profit… made in Romania“, desfăşurată la Bucureşti. Povestea lui Made in Romania şi, implicit, premiul, îl leagă direct de municipiul de pe Bârzava, prin aceea că, în 2018, din poziţia sa, a convins Consiliul de Administraţie din Franţa să facă un pariu riscant, investind în fosta platformă industrială Mociur a Uzinei Constructoare de Maşini (UCMR). Proiectul vizează regenerarea urbană a platformei prin transformarea ei într-un proiect amplu de retail, servicii turistice și locuințe.

După ce i-a fost înmânat premiul pentru contribuţia sa la dezvoltarea oraşelor aflate în afara radarului de investiţii, Diaconu a povestit în cadrul Galei că şi el, la rândul lui, a fost convins să aleagă Reşiţa de primarul Ioan Popa. Tatian Diaconu a spus că doar datorită insistenţelor edilului a ales Reşiţa, Ioan Popa făcându-i şi programare în calendar, când să vină în municipiul de pe Bârzava pentru a vedea la faţa locului despre ce este vorba: „De ce Reşiţa? Fiindcă am avut plăcerea să merg la un eveniment şi să fiu literalmente asaltat de un domn care astăzi, în mod vremelnic, conduce oraşul Reşiţa din postura de primar. (…) Ajungând la Reşiţa, în mijlocul oraşului, pe o platformă care a cunoscut acelaşi scenariu ca alte platforme din România, la modul închis, furat, vândut, m-a rugat un lucru extrem de simplu, şi-anume, să-l ajut să salveze oraşul. În mod sigur face parte şi din responsabilitatea companiilor, în general, şi nu doar de Crăciun, face parte din responsabilitatea noastră să salvăm oraşe din România. Nu cred că o să salvăm noi Reşiţa, dar avem în mod categoric obligaţia să încercăm să readucem la viaţă 30 de hectare din mijlocul unui oraş cu 80.000 de locuitori. Şi dacă ar fi să dedic premiul cuiva, l-aş dedica acestei comunităţi din Reşiţa, care îşi merită şansa ei“.

Tatian Diaconu a intrat în această primăvară în Consiliul Director al unuia dintre cele mai mari grupuri de retail din lume, după un parcurs intern de 17 ani. Având la bază o formaţie militară și fiind titular al unui Master de administrare a afacerilor obținut în Franța, el a reușit să avanseze anul trecut din funcția de director general în cea de coordonator al proiectelor imobiliare pe care grupul francez Auchan, din care face parte, le avea în dezvoltare în cele 13 țări în care activează. Din primăvara acestui an, a devenit unul dintre cei patru membri ai Comitetului Director al companiei la nivel internațional, după ce a preluat portofoliul de coordonare a proiectelor din Polonia, România, Rusia și Ucraina. Din pozițiile pe care le-a ocupat a reușit să convingă decidenții grupului francez ca România să devină prima țară în care să dezvolte locuințe, în cadrul proiectului Coresi ridicat în locul fabricii Tractorul Brașov. De altfel, asta l-a determinat pe Popa să-l abordeze, impresionat de ceea ce a reuşit să facă la Braşov. Sub coordonarea lui Diaconu, compania a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale din România, având în coproprietate cu Auchan 23 din cele 33 de hipermarketuri pe care francezii le-au deschis în România, plus complexul Coresi.

Alexandra Gorghiu

Adaugă comentariu