Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa masculină de handbal a CS Caraş-Severin a încheiat campania de achiziţii. Ultima noutate, şi foarte importantă, o reprezintă ucraineanul Andrei Starikov, în vârstă de 27 de ani, doi metri înălţime şi 104 kg, care evoluează pe postul de pivot.

Andrei Starikov s-a născut în Tiraspol, unde a şi descoperit tainele handbalului. Are dublă cetăţenie, moldo-ucraineană. Prezentarea mai completă a sportivului a făcut-o însă impresarul său, Leonid Burbulea, în cadrul conferinţei de presă organizată luni, 5 august a.c., la Sala Polivalentă, la care a participat şi prof. Aihan Omer.

„A început la Tiraspol, la echipa Şerif, a precizat Leondi Burbulea. Apoi a evoluat la Chişinău şi în Ucraina. A fost component al lotului Republicii Moldova de juniori şi a participat la un turneu internaţional chiar la Reşiţa. Iar în 2012/2013 a jucat la Universitatea Bucovina Suceava”.

Handbalistul ucrainean a acceptat cu mare plăcere oferta oficialilor CS Caraş-Severin, şi speră să contribuie cât se poate de mult la reuşitele echipei. Aşa cum a declarat cu sinceritate şi modestie: „Am venit aici ca să muncesc pentru echipă. Că dacă muncesc, vin şi rezultatele. Fiecare sportiv vine pentru muncă şi pentru performanţă. E o onoare pentru mine să joc aici, la o formaţie care a cucerit de trei ori Challenge Cup. Rezultate remarcabile. Reşiţa este un oraş liniştit, unde se poate face performanţă, te poţi pregăti altfel. Anul trecut, când am venit cu Suceava, am pierdut la scor. Am văzut potenţialul echipei de aici. Campionatul este interesant. Cine e puternic, ajunge sus. Eu am avut ocazia să aleg între handbalul din Ucraina şi cel din România. Şi am ales Reşiţa. Aici sunt toate condiţiile pentru muncă”.

La fel de mulţumit s-a dovedit a fi şi prof. Aihan Omer, antrenorul CS Caraş-Severin: „Aşa după ştiţi, unul dintre posturile deficitare era cel de pivot. Acum am reuşit să-l aducem pe Andrei Starikov. Este un pivot care poate să facă faţă exigenţelor Ligii Naţionale. Sper ca venirea lui să fie o şansă atât pentru noi cât şi pentru el. Era liber de contract şi a venit la Reşiţa să pună umărul la rezultatele echipei. Aşteptăm să se acomodeze cât mai repede. Totul depinde de el, de seriozitate, de dorinţa lui de afirmare. Noi avem încredere în el”.