Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Agențiile de turism vând foarte bine pachetele destinate mini-sejururilor de trei şi patru zile.

Practicat în orice sezon, turismul de final de săptămână a fost conceput special pentru persoanele care au tot mai puţin timp liber la dispoziţie. În ultimii ani, călătoriile de acest gen au fost la mare căutare, spun tour-operatorii, care, în timp, şi-au dezvoltat oferta şi pentru destinaţiile din afara ţării. În ceea ce privește structura de cazare, turiștii de weekend optează să înnopteze în pensiuni, cu toate că nici hotelurile nu sunt ocolite. Însă, cum scopul acestui tip de turism este acela de a vedea şi vizita cât mai multe lucruri noi într-un timp foarte scurt, pretenţiile culinare şi cele de cazare sunt puse, de cele mai multe ori, pe planul secund.

Oferta turistică se întinde pe durata de două până la patru zile, iar destinaţia o reprezintă unul din marile oraşe ale lumii, ne spune Gabriela Rasovan, operator de turism în zona Universalul Vechi din Reşiţa. Printre destinaţiile pe care le puteţi bifa în doar câteva zile se numără Barcelona, Londra, Madrid, Veneţia şi Paris. Dacă vă întrebaţi cât vă costă un weekend prelungit într-o astfel de locaţie, vă spunem că preţurile variază în funcţie de unitatea de cazare aleasă. De exemplu, pentru patru zile la Veneţia, un cuplu va scoate din buzunar între 136 şi 400 de euro. Evident, tarifele cresc în funcţie de pretenţiile acestuia.

O altă destinaţie preferată, de regulă, de proaspeţii însurăţei este capitala Franţei. Patru nopţi în Paris nu costă mai mult de 465 de euro, sigur, trebuie însă să fiţi atenţi, căci oferta nu include şi transportul, pentru care un cuplu mai plăteşte încă 300 de euro, dacă optează pentru zborul cu avionul. Londra, o altă capitală europeană ce nu trebuie ratată, este la fel de accesibilă ca şi Parisul. Preţul unei camere duble pentru patru nopţi de cazare începe de la 163 de euro, şi nu depăşeşte 450 de euro.

Roxana Bălan Nafiru