Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vineri, 25 iulie, s-au afişat rezultatele la examenul de titularizare.

La aceste examene au participat 374 de profesori cărăşeni. Dintre aceştia, 84 au obţinut note cuprinse între 1 şi 4,99, adică un procent de 22,46%. Alte 130 de cadre didactice au fost notate cu punctaje cuprinse între 5 şi 6,99 (34,76%), iar 160 de profesori au obţinut note intre 7 şi 10 (42,78%). Cel mai mic punctaj înregistrat în Caraş-Severin de profesori este nota unu.

Cu acest punctaj au fost notate două cadre didactice care au susţinut examenul de titularizare pentru disciplina Educaţie fizică şi sport. În schimb, cea mai mare notă, 10, a fost obţinută de trei cadre didactice. Astfel, doi profesori de Educaţie fizică şi sport şi unul de Religie ortodoxă au fost notaţi cu punctajul maxim la proba scrisă a examenului de titularizare din acest an.

Este vorba despre Alin-Rafael Lupu, Matei Strain şi Maria-Elena Train. Pentru a se putea titulariza – adică pentru a se angaja pe perioadă nedeterminată – candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia la clasă. Pentru a fi angajaţi ca suplinitori, este suficientă o notă de minimum cinci. Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii are ca termen data de 30 iulie.

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 31 iulie şi 1 august 2014. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în perioada 4-5 august 2014.

Lavinia Predescu

1 Comment

  1. Cei cu nota 1 la educatie fizica si sport au fost……..SURZI………..sau muzicanti la fluierul piciorului ??? RUSINE,RUSINE pe mana cui ar ajunge elevii……………….FARA CUVINTE..

Adaugă comentariu