Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ediţia a XII-a a concursului naţional menit să stimuleze creativitatea în prevenire a fost lansată joi.

La sediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din Reşiţa a avut loc joi la conferinţa de lansare a celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”.

Manifestarea are drept scop prevenirea consumului de droguri prin implicarea elevilor în activităţi extraşcolare de petrecere a timpului liber, activităţi cu caracter cultural – artistic sau sportiv sau care presupun realizarea unor creaţii personale, prin intermediul cărora să se promoveze un mesaj antidrog.

„Am ajuns la ediţia a XII-a a competiţiei naţionale ce urmăreşte stimularea creativităţii artistice a tinerilor în diferite domenii: literar, creaţie film, fotografie artistică, creaţie pagini web etc., oferind astfel o motivaţie reală pentru a crea, dar şi un spaţiu de exprimare artistică. Este vizată şi implicarea în mai mare măsură a copiilor şi tinerilor în activităţi preventive ca alternativă de viaţă sănătoasă la consumul de droguri“, a precizat subcomisarul de poliţie Sorin Andriţoi, coordonatorul CPECA.

La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi câştigătorul ultimelor două ediţii ale concursului la secţiunea spot liceu – Claudiu Folea, elev al Liceului de Artă Sabin Păuţa din Reşiţa, cel care a declarat că va participa şi la această ediţie, în aceeaşi secţiune.

„Este importantă prevenirea acestui flagel prin orice mijloace, cu condiţia să fie făcută de specialişti şi în colaborare. Altfel, riscăm ca mesajul să fie greşit înţeles. De aceea, alături de Direcţia de Sănătate Publică şi alte instituţii, vom susţine acest eveniment“, a precizat prof. Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.

Adaugă comentariu