BOCŞA – Degustarea cârnaților bănățeni, organizată de săptămânalul de limbă germană timișorean „Banater Zeitung” s-a desfășurat pentru prima oară în județul Caraș-Severin, zilele trecute, la Casa de Cultură Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa.
După deschiderea făcută de fanfara locală, au urmat discursurile coordonatorului Casei de Cultură, Dan Liuț, după care au s-au adresat celor peste 200 de participanți veniți la Bocșa din întreg Banatul și chiar din alte regiuni ale României, Eugen Cismăneanțu, primarul orașului Bocșa, și Werner Kremm, redactorul șef al săptămânalului organizator „Banater Zeitung”. Un juriu a ales cei mai buni cârnați prezenți la degustare, pe două categorii: pentru cei pregătiți acasă, adică producători privați, și firmele care s-au prezentat la degustat, adică producătorii industriali. Pentru buna dispoziție, au cântat pentru cei prezenți la Bocșa, formația „Intermezzo” a Forumului German din Reșița, Vincenzo Cerra, membru al formației „Banater Bergland”, precum și Dejan Matein de la Colegiul Național „Diaconovici – Tietz”.
Manifestarea este tradițională, prima desfășurându-se la sfârșitul anilor ’70 ai secolului trecut într-un cadru restrâns, redacțional, pentru ca după 1990, ea să se transforme încet cu încetul într-o manifestare publică, de caracter național și chiar internațional. Astăzi, degustarea cârnaților bănățeni face parte din elita manifestărilor-eveniment din sud-vestul țării.