Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Marți este Valentine’ s Day, o zi a iubirii, aşteptată şi sărbătorită şi de români. Comercială sau nu, 14 februarie este pentru mulţi o zi altfel. Un gând, o privire, un zâmbet sau un gest diferit faţă de zilele obişnuite o fac specială.

Este o zi a iubirii, un sentiment pe care îl simţim toţi, dar îl ignorăm tot mai mult, dovadă că ne trebuie o zi anume să ne amintească să-l sărbătorim. Ni se pare firesc să fim iubiţi şi obositor să iubim; este simplu să ni se dăruiască dragostea şi un efort să o dăruim. De obicei, ne place mai mult să primim decât să dăm. Numai că în iubire nu este ca la Crăciun. Iar dacă în jur ar fi mai multă, realităţile ar fi altfel. Dacă în orice facem am miza şi pe acest sentiment, ura, invidia sau disperarea ar fi doar simple cuvinte. Însă, lumea de azi are alte mize, iar noi am devenit doar nişte bieţi orbi ai vremurilor în care trăim.

Ce este iubirea? Orice om are momente când îşi pune această întrebare. De obicei când iubeşte şi este iubit sau mai ales când e vorba doar de una dintre acestea. Răspunsurile sunt multe însă, oricâte ar fi, niciodată nu vor fi suficiente. Depinde şi ce fel de răspuns vrem să auzim: ştiinţific, psihologic, analitic. Câţi oare nu încearcă să o analizeze, să-i descopere motivele, să explice ceea ce nu poate fi explicat, acel „ceva“ omniprezent dar mereu eluziv. Poate de aceea artiştii sunt cei mai aproape de un „răspuns“. De la Elena şi Paris până la Romeo şi Julieta, ei sunt cei care au vărsat nenumărate râuri de cerneală, culoare sau lacrimi. Există atâtea romane, atâtea citate, atâtea melodii şi filme despre iubire ce ne dau impresia că ne identificăm cu trăirile altora. Ni se pare că scenariul unui film sau paginile unei cărţi parcă au fost scrise pentru noi, atât de bine ni se potrivesc, însă nu este aşa. Iubirea este unică pentru fiecare. Trăim, iubim şi suferim în felul nostru şi de fiecare dată e altfel. Dansul fiecărui suflet are alt ritm. Suntem cu toţii romancieri, pricepuţi sau nu, ai acestui capitol din viaţa noastră. De fapt, capitolul pe care am vrea cel mai mult să îl scriem fără greşeli şi regrete, iar teama că într-o bună zi nu vom mai avea ce scrie ne face să plângem fără lacrimi.

Einstein spunea că „iubirea este putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun și oferă umanității șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea este cea mai puternică forță ce există“. Iar asta o spunea un om care a putut privi nemărginirea Universului aşa cum puţini dintre noi vom fi vreodată în stare…

Adaugă comentariu