Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Echipa Colegiului Național „Traian Lalescu” Reșița merge la faza de zonă a ONSS.

Faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la fotbal băieți, ciclul primar, a reunit nouă echipe din Caraș-Severin, la sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița. Pentru titlul de campioană județeană și dreptul de a reprezenta Caraș-Severinul faza de zonă s-au întrecut: Liceul Tehnologic Teregova, Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu, Școala Gimnazială „Romul Ladea” Oravița, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița, Școala Gimnazială Pojejena, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș și Școala Gimnazială Nr. 2 Bocșa. Rezultate înregistrate: Pojejena – Șc. Nr. 2 Bocșa 0-13, Bozovici – Teregova 3-0, Șc. Nr. 1 Oțelu Roșu – Traian Doda Caransebeș 3-2, „Romul Ladea” Oravița – Șc. Nr. 2 Reșița 2-3 d.p. (1-1 în timpul regulamentar), Șc. Nr. 2 Bocșa – „Traian Lalescu” Reșița 0-2; Semifinale: Șc. Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița 2-1, „Traian Lalescu” Reșița – Bozovici 4-0; Meciul pentru locul 3: Șc. Nr. 2 Reșița – Bozovici 4-3 d.p. (2-2 în timpul regulamentar); Finala: Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița – Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu 3-1. Astfel, echipa de la „Traian Lalescu”, din care au făcut parte și sportivi legitimați la CSM Școlar Reșița, a câștigat titlul de campioană județeană și va merge la faza de zonă.

Profesorul Cristian Bercsenyi a mizat pe următorii elevi: Mihai Traia, Paul Nițulescu, Raul Ionică, Ianis Doană, Dario Anuța, Rareș Drăghia, Darius Gutună, Lucas Mucălău.

Competiția a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, cu sprijinul Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița (gazda competițeii) și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, care a asigurat cupe și diplome. Partidele au fost arbitrate de Ilie Ciocoi.

 

Adaugă comentariu