Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Poliţiştii cărăşeni monitorizează, pe tot parcursul anului, persoanele ce pot deveni victime ale infracţiunilor.

Anul trecut, în evidențele IPJ Caraş-Severin a existat un număr de 1.271 persoane vârstnice potenţial – victimale, față de care poliţiştii de proximitate, împreună cu cei de la posturile de poliție comunale, au întreprins o serie întreagă de activităţi pentru prevenirea victimizării persoanelor vârstnice care locuiesc singure şi care deţin valori monetare, ocazie cu care au fost identificate, luate în evidenţă şi instruite antiinfracţional pe bază de proces verbal un număr de 184 astfel de persoane. Din totalul celor 1.455 persoane vârstnice potenţial – victimale, existente în evidenţe pe parcursul anului 2015, un număr de 991 persoane locuiesc în mediul rural, iar diferenţa de 464 persoane locuiesc în mediul urban. Din numărul total au fost scoase din evidenţe 274 persoane (decedate, mutate în alte localităţi, plecate în străinătate la rude, sau care nu mai fac obiectul menținerii în evidență ca și persoane potențial-victimale), rămânând în evidenţe, la sfârşitul anului 2015, un număr de 1.181, toate instruite antiinfracţional pe bază de proces-verbal pentru a nu deveni victime ale infracţionalităţii.

„Deşi au fost întreprinse activităţi de instruire a tuturor persoanelor vârstnice potenţial victimale, şase dintre acestea, cu vârste cuprinse între 65 și 84 de ani, nu şi-au însuşit măsurile preventive prezentate de către polițiști, fapt ce a dus la transformarea lor în victime ale infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie“, a precizat reprezentantul Poliţiei. Datele oficiale arată că persoanele respective domiciliază pe raza localităților Moldova Nouă, Tincova, Obreja, Bucoșnița, Bucova și Măgura.

Adaugă comentariu