REŞIŢA – Liderul PD-L mai susține însă că depunerea mandatului premierului este un act demn. Atunci când au debutat protestele în România, prim-vicepreședintele PD-L, Sorin Frunzăverde, spunea că soluția încetării acestora este una politică care se va contura curând.
Luni, 6 februarie, soluția s-a conturat: cabinetul Boc a demisionat. Vizavi de această demisie, Sorin Frunzăverde ne-a declarat: „Este o decizie demnă, în contextul în care, în ultimii 20 de ani, am avut cazuri de prim-miniștri care nu au plecat în condiții la fel de onorabile din fruntea Executivului. Emil Boc a exercitat un mandat greu, cu lumini și umbre, a stabilizat macroeconomia și, statistic vorbind, la nivel macroeconomic, lucrurile sunt pozitive. Din nefericire, statistica nu ține de foame și de frig. Este clar că depunerea mandatului are ca explicație scăderea nivelului de viață al compatrioților noștri“.
Frunzăverde susține că săptămâna trecută nu întâmplător a vorbit de majorarea salariilor și a pensiilor: „Profit de această declarație pentru a spune că resurse pentru majorarea veniturilor există prin diminuarea bugetelor alocate instituțiilor publice centrale, ministere și agenții, și redirecționarea acestor fonduri pentru creșterea pensiilor și salariilor“.
Întrebat ce se va întâmpla în continuare, Sorin Frunzăverde a precizat: „Evident, va fi nominalizat alt premier care își va face alt Guvern ce va fi supus votului Parlamentului. În opinia mea există două variante: un guvern eminamente politic, în care și premierul și miniștrii sunt oameni politici, sau unul condus de un prim ministru independent din care fac parte miniștrii politici“.
Nina Curița