Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Un grup de iniţiativă pentru reabilitarea economică a zonei Anina-Oraviţa prin redefinirea căii ferate ce uneşte cele două localităţi a prezentat, marţi, proiectul etapizat al acţiunilor ce vor urma. Conferinţa de presă a fost susţinută de N. D. Vlădulescu (directorul Teatrului de Vest), Marian Apostol (preşedintel Cartel Alfa Caraş-Severin), Gheorghe Românu (edilul şef al Aninei) şi Dumitru Ţeicu (directorul Muzeului Banatului Montan).

„De fapt, noi suntem cetăţeni, nu neapărat reprezentanţi ai unor instituţii. Chiar dacă dorim să atingem ţelurile propuse în proiect şi prin sprijin politic şi mai ales administrativ, noi dorim revitalizarea Aninei şi Oraviţei ca demers al societăţii civile, care va fi invitată ulterior pentru o strângere de semnături în favoarea obiectivelor amintite”, a precizat Nicolae Dumitru Vlădulescu, liderul echipei de iniţiativă. În fapt, s-a vorbit despre reabilitarea şi sustenabilitatea din punct de vedere economic a căii ferate Anina – Oraviţa, din punct de vedere al industriei odată cu lansarea unei strategii pentru turism.

Ideea proiectului de lobby a venit, potrivit iniţiatorilor, de la scrisori de intenţie ale unui investitor străin care doreşte să producă peleţi şi pe care intenţionează să-i transporte pe linia ferată amintită.

„Este vorba despre 120.000 – 160.000 de tone anual, ce ar putea fi transportate astfel. Din 2006 nu au mai fost investiţi bani în reabilitarea infrastructurii feroviare şi au expirat expertizele pentru anumite segmente. Investitorul ar dori să transporte către partea de sud a Europei şi, doar din această investiţie, linia ferată ar putea să se autosusţină ca finanţare. Este trecută pe lista monumentelor istorice şi va trebui să marşăm pe o strategie în turism. Mai mult, ar putea intra pe strategia Dunării”, a amintit Gheorghe Românu, primarul Aninei.

Acesta a amintit însă că, adresele trimise anterior forurilor superioare, Ministerului Transporturilor şi SNCFR, au primit răspunsuri ambigue. „Această linie ferată este vitală pentru promovarea turismului în zonă. Menţinerea în stare de funcţionare, în paralel cu amenajarea muzeelor miniere şi cu dezvoltarea unor activităţi economice care implică şi transportul materiei prime şi a produselor realizate pe calea ferată, ar crea contextul favorabil dezvoltării rapide a turismului. Dezvoltarea investiţiilor este condiţionată de garanţii privind menţinerea în funcţiune a liniei Oraviţa-Anina„, a mai precizat Marian Apostol.

Flavius Rotariu

1 Comment

  1. Sa speram ca linia va ramane functionala si pentru generatiile urmatoare. Un lucru e interesant, se vorbeste despre aceasta linie de ani multi, nu s-au cristalizat idei, solutii, apar din cand in cand persoane care se dau interesate de subiect. Acum cica Solutia ar fi ….altcineva , care o sa produca, sa transporte, s.a.. Orasul Anina ,un oras frumos , nu este deloc primitor. Economie zero, interes mai ales , zero. Doar conducerea orasului are cateva interese, o sa le aflam curand.

Adaugă comentariu