Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş.

Era S Comexim a jucat duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu Şoimii Oţelu Roşu, o echipă tânâră, care promite să facă o figură frumoasă chiar în această ediţie de campionat. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 21, când Nedelcea a trimis în plasă mingea respinsă de apărarea gazdelor la lovitura liberă executată de Ispas. Portarul gazdelor, Ardelean, şi-a salvat de două ori echipa, o dată în minutul 23, când a ieşit la 20 de metri şi l-a deposedat pe Anghel, scăpat singur spre poarta sa, apoi din nou în minutul 31, când a respins şutul puternic expediat din careu de A. Marco. Oaspeţii şi-au majorat avantajul în minutul 33, când Opruţ, scăpat singur spre poarta adversă, l-a driblat pe Ardelean, care îi ieşise în întâmpinare, şi, de la 6 metri, a trimis în poarta goală.

Gazdele au reuşit să înscrie în minutul 53, când Panduru a pătruns pe dreapta şi a şutat puternic de la 30 de metri, mingea depăşindu-l pe Grecu şi intrând în plasă. După doar două minute, a fost rândul oaspeţilor să marcheze, după o fază în care Pătruică a avansat pe dreapta, a centrat pe jos, iar Nedelcea a pus latul la 8 metri, ducând scorul la 1-3. Nedelcea şi-a mai trecut o dată numele pe lista marcatorilor în minutul 65, după o fază purtată în doi, împreună cu Pătruică, el finalizând cu un şut din 10 metri, cu poarta goală. Şoimii au mai înscris din nou în minutul 82, prin Ispas, care s-a interpus pe direcţia şutului expediat, de pe dreapta, de Pătruică. Până la final, gazdele au reuşit să reducă din handicap în minutul 84, când Puiu a dat un gol foarte frumos, de la doar 10 metri, lăsându-l fără replică pe Grecu.

Era S Comexim: F. Ardelean, F. Olariu, C. Nemeş, G. Mateaş, D. Derbac, M. Matei (min. 36, B. Coman), A. Ivanici (66, O. Covaciu), N. Birăescu (56, C. Matei), L. Arnăut, R. Ianoşel (51, P. Panduru), M. Puiu; rezerve: M. Negrea, R. Bogdan. Antrenor, Marius Puiu.

Şoimii Oţelu Roşu: E. Grecu, D. Vucescu, O. Dan, G. Dănciulescu, G. Hrudei (18, A. Marco), C. Burchelea, D. Ispas, D. Nedelcea (69, I. Mateoni), S. Opruţ (66, M. Goman), G. Anghel, A. Pătruică; rezerve: F. Sîrb, R. Szava. Antrenor, Constantin Marcu.

A arbitrat la centru Răzvan Nistoran (Oraviţa), asistat la cele două linii de Ionuţ Humiţa (Armeniş) şi Emanuel Cicu (Caransebeş). Observatori: Petru Herghelegiu (Bocşa) şi Valentin Vărzan (Oţelu Roşu).

Sorin Rogoz

Enable referrer and click cookie to search for pro webber